Zeci de absolvenți cer anularea orelor cu prezența fizică, după ce infectările cu COVID-19 au crescut. A fost lansată și o petiție

Zeci de absolvenți au lansat o petiție prin care cer să fie modificat regimul de studii, fiind stopat procesul de învățământ cu prezența fizică. Cei 90 de elevi spun că „expunerea și îmbolnăvirea cadrelor experimentate va face imposibilă nu doar întoarcerea în clase după valul pandemic, dar și lecțiile la distanță”.

„Ne aflăm în apogeul pandemiei, iar numărul cazurilor de COVID continuă să crească. În acest context, profesorii claselor IX, XII, XIII, cât și cadrele universitare activează în regim obișnuit. Noul tip de coronavirus este mai transmisibil și eventual mai periculos pentru cei în vârstă. Conform unui laborator medical privat din Chișinău, din 100 de teste confirmate pozitiv la moment, circa 90 conțin tulpina britanică. Autoritățile britanice spun că noua tulpină este cu 70% mai contagioasă decât cea depistată inițial. Totodată, un studiu publicat recent în British Medical Journal arată că noua tulpină este între 32% și 104% mai ucigașă decât versiunea inițială”, spun elevii care au lansat petiția, transmite tv8.md.

„Tinerii vor pierde iarăși materialul și interesul față de învățătură. Un singur profesor de matematică afectat este echivalentul la 90 de elevi absolvenți care vor rămâne fără ore timp de 1-2 săptămâni, în cel mai bun caz. Prin urmare, vă încurajăm să susțineți petiția de stopare a procesului de învățământ cu prezenta fizică la ore până  se constată o reducere a cazurilor active de COVID la cel puțin nivelul din ianuarie”, se arată în textul petiției.

Mai mult, elevii cer autorităților „să ia măsuri urgente pentru asigurarea accesului tuturor copiilor de vârstă școlară la educația online, echiparea profesorilor cu tehnică și condiții corespunzătoare, dar și identificarea unor mijloace pentru părinți și profesori de a monitoriza activitatea elevilor pe online, cât și a reușitei școlare”.

Ultimele date prezentate de Ministerul Educației pe data de 15 martie arată că în învățământul de educație timpurie, 51 grădinițe și 87 de grupe de copii se află în carantină. Copii confirmați pozitiv cu virusul COVID-19 sunt 19, iar alți 3112 de copii se află în autoizolare.

Totodată, 187 de cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul Coronavirus, în autoizolare se află 224 cadre didactice. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate cu noul virus 111 (0,59%) de persoane, iar alte 259 (1,39%) se află în autoizolare.

În învățământul general, numărul elevilor testați pozitiv cu COVID-19 este de 346, iar 1980 de elevi au fost plasați în regim de autoizolare. 392 de cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul Coronavirus și 204 (0,76%) se află în izolare. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate cu noul virus 114 (0,56%) de persoane, iar alte 83 (0,41%) se află în autoizolare.

Ministerul Educației anunța luni, 15 martie, că în învățământul superior, în perioada 08-12 martie, au fost confirmați pozitiv 12 studenți, 7 se află în autoizolare. 27 cadre didactice au fost testate pozitiv, iar 6 se află în autoizolare. Din personalul auxiliar, 11 persoane au fost infectate cu virusul Covid-19, iar 2 se află în autoizolare.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture