„O sursă care anterior ne-a spus și faptul că Plahotniuc este și Novak ne-a spus că acesta nu se mai află în SUA, că a plecat într-un stat din America Latină, în Argentina”, a menționat Alex Cozer.

Prezent în platoul emisiunii, finul lui Plahotniuc, Andrian Candu, consideră că fostul lider al PD nu a avut niciun motiv să plece din SUA.

„Se află în una din cele mai dezvoltate sisteme de drept, cu o anumită cerere de azil. Potrivit informațiilor juridice, poate să ia destul de mult timp, dar acolo sistemul e sistem, legea e lege”, a spus Candu.

Totuși, acesta a precizat că a discutat cu Plahotniuc acum zece zile.

Precizăm că marți, 16 iunie, Procuratura Generală a anunțat că a cerut oficial Statelor Unite extrădarea lui Plahotniuc. Fostul lider al PD a fost anunțat în urmărire, în contumacie, după ce procurorii i-au înaintat învinuirea pentru trei capete de acuzare: „crearea și conducerea unei organizații criminale”, „escrocherie” și „spălare de bani”, ambele săvârșite în proporții deosebit de mari.