Vila din București a oligarhului Plahotniuc

O vilă, o piscină cât un apartament și o gheretă albă cu un portar în ea. E cadru banal de Pipera, zonă rezidențială în nordul Bucureștiului, numai că aici, pe strada Erou Iancu Nicolae și-a înregistrat adresa de domiciliu Vladimir Plahotniuc, cel mai influent oligarh din Republica Moldova. La zece ani după ce și-a luat cetățenia română.

Cunoscut drept „păpușarul” care trage sforile în politică, Plaha, cum îl alintă jurnaliștii, este unul dintre cele mai detestate personaje de la Chișinău.

În primăvara acestui an, moldovenii au ieșit cu miile în stradă împotriva lui și au aruncat cu pietre în forțele de ordine care îi protejau proprietățile din centrul capitalei.

Casa bucureșteană a „Păpușarului” este legată de personaje importante din România și din Republica Moldova între care se numără Gigi Becali, dar și actualul șef al Parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu.

plahotnic_open_web_02_800px

Casa lui Plahotniuc din România este în sine o poveste. Fundația vilei se află pe terenul achiziționat de Gigi Becali de la armată, afacere pentru care latifundiarul român a făcut pușcărie, iar prin casă, la nivel de acte de proprietate, s-au perindat actualul șef al Parlamentului de la Chișinău, dar și un personaj care a avut legături strânse cu foști agenți KGB.

Din 2008, anul prăbușirii pieței imobiliare, până în 2011, vila și terenul au fost tranzacționate de patru ori la prețul constant de 1,3 milioane de euro.

CUMETRIILE POLITICE
Omul care păzește casa nu știe cine sunt proprietarii, dar spune că o vizitează niște moldoveni de patru-cinci ori pe an, în vacanță. În acte, terenul de 1000 de metri pătrați, vila și piscina din dotare sunt acum în proprietatea unei firme cipriote. Offshore-ul Sigmateli LTD le-a cumpărat cu 1,3 milioane de euro pe 18 februarie 2011.

Atunci, reprezentantul firmei cipriote a fost avocatul Andrian Candu, deputat moldovean la acel moment și finul de cununie al lui Vladimir Plahotniuc. Astăzi, Candu e președintele Parlamentului din Chișinău și rezervat în declarații.

Reporter: Ați fost reprezentantul companiei Sigmateli Ltd?

Andrian Candu: Și?… Ca orice reprezentant al unei companii, ori asta ori altă companie, atunci în primul rând trebuie să întreb persoanele reprezentate dacă am posibilitatea să divulg o astfel de informație.

Vânzătorul a fost tot un moldovean. Îl cheamă Andrei Ursachi și este, în prezent, unul dintre oamenii-cheie din aparatul politic al lui Plahotiniuc. Ursachi este soțul judecătoarei Corina Ursachi și fiul fostului șef al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat.

 

Peste 1000 de documente obținute de RISE Moldova arată că Adrian Candu și Andrei Ursachi fac parte din cercul de putere al lui Vladimir Plahotniuc, cei doi fiind la un moment dat acționari în Finpar Invest SRL, cea mai veche companie deținută de familia oligarhului. Mai multe detalii AICI.

Am încercat să luăm legătura cu el prin purtătoarea de cuvânt a Partidului Democrat. „Nu cunosc așa persoană”, a spus Irina Gâscă, după care a închis brusc telefonul.

Vila lui Plaha
Ursachi a cumpărat vila în 19 noiembrie 2010 de la soții Oxana Childescu și Vlad Ulinici cu suma de 1,3 milioane de euro. Vlad Ulinici este numele pe care oligarhul Vladimir Plahotniuc l-a folosit în România, după dobândirea cetățeniei.

Pentru această tranzacție, Casa de Asigurări de Sănătate din Ilfov l-a dat în judecată pe Plahotniuc în 2015, pentru neplata taxelor aferente tranzacției. În primă instanță, judecătorii nu au dat câștig de cauză instituției statului, dar dosarul a ajuns la o instanță superioară și încă se judecă.

Vladimir Plahotniuc a avut în România și altă identitate pe lângă cea de Vlad Ulinici, și anume Vladimir Ulinici. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus urmărirea penală împotriva lui Plahotniuc pentru fals privind identitatea la începutul lui 2014, în urma unei plângeri făcute de un trust media. Câteva luni mai târziu, procurorii au închis cazul, motivând prin “lipsa unei condiții prevăzute de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv condiția dublei incriminări”.

În 16 ianuarie 2009, adică înainte să-și schimbe numele din Vladimir Plahotniuc în Ulinici, oligarhul a cumpărat proprietatea din Erou Iancu Nicolae cu 1, 3 milioane de euro de la soții Iurie și Irina Cecan.

Iurie Cecan, vânzătorul, este cetățean moldovean și are 55 de ani. În anii 2000 s-a învârtit în cercurile rusești care au preluat banca Unirea din România, transformată ulterior în Nova Bank. Aici i-a întâlnit pe Anatoly Patron și Alexey Voskoboy, ambii au lucrat pentru KGB și făceau parte din anturajul lui Evgheni Primakov, fost șef al serviciului rusesc de informații externe. Cecan a avut însă și alte conexiuni în companii din România sau din paradisuri fiscale.

Firma și Antohii
Familia Cecan a cumpărat vila și terenul în 10 octombrie 2008 de la firma SC Corporation Construct SRL, reprezentată de Mihail Antohii, cu 1,3 milioane de euro.

Firma a fost înființată înființată în 2004 și, la momentul tranzacției, era controlată de Antohii, prin intermediul Sportact LTD, cu sediul în Londra. Înainte să vândă casa, Antohii a angajat o altă firmă în care era acționar, să remodeleze fațadele și să compartimenteze interioarele. S-a ocupat firma Be Home Concept, iar casa apare acum listată pe site-ul companiei.

Unul dintre avocații care a reprezentat interesele firmei Corporation, dar a făcut și demersuri pe lângă autoritățile române în numele lui Mihail Antohii, ne-a spus că în urmă cu aproape zece ani, acesta locuia mai mult în Marea Britanie.

Antohii este cetățean moldovean și a fost acționar în cinci companii din România. Conform mențiunilor din Monitorul Oficial, a avut reședință chiar în casa din Erou Iancu Nicolae.

Firma Corporation Construct se numește astăzi August Prod SRL și se ocupă de comerțul cu carne. Este singura entitate care a ieșit în câștig din schema tranzacțiilor cu imobilul din Voluntari. A vândut casa cu 1,3 milioane de euro în 2008, dar a cumpărat-o cu 610.000 euro în 2005 de la Adina Paula Draga Corneanu și Roland Carolian Nicolae Corneanu. Femeia este în prezent una dintre consilierele euro-parlamentarului Ioan Mircea Pașcu.

Înainte să ajungă la soții Corneanu, vila și terenul din Voluntari a fost a soților Narciz și Silviu Dorinel Sabău. Ei sunt cei care au construit-o după ce au cumpărat terenul de 1000 de mp de la Gheorghiță Mirică, un personaj din anturajul afaceristului Gigi Becali.

Silviu Dorinel Sabău este în prezent acționar al firmei DigiSign SA, care a încheiat mai multe contracte cu instituții ale statului român pentru certificate digitale.

Armata Română a fost primul proprietar al lotului de teren de sub vila în care s-au întâlnit interesele oamenilor din anturajul politicianului Vladimir Plahotniuc. Înainte să ajungă la ei, latifundiarul Gigi Becali a preluat mai multe pământuri de la Ministerul Apărării, printr-un schimb care i-a adus acestuia închisoare cu executare.

Ana POENARIU
A contribuit: Iurie SANDUȚA
Video: Timea HONȚ
Grafică: Sergiu BREGA

www.rise.md

Vila din București a oligarhului Plahotniuc

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture