(Video) Vânătoare de șoferi nedisciplinați: Aproape 100 de conducători auto, documentați în mai mai puțin de 3 ore

Agenții de patrulare au ieșit la vânătoare de șoferi care au încălcat regulamentul, dar nu și-au achitat amenzile. În data de 29 iulie, a fost creat un filtru al INSP în capitală, iar în mai puțin de 3 ore, peste 200 de șoferi au fost verificați. Procedura de verificare a maşinilor intrate în filtru a durat doar câteva secunde, relatează echipa.md

Șoferii disciplinaţi şi-au continuat călătoria, iar cei care au comis încălcări în trafic și până în prezent s-au eschivat de la răspundere contravenţională, au fost trași pe dreapta pentru stabilirea circumstanelor. În total, 64 de şoferi au fost documentaţi pe loc, iar alţi 25 au primit citaţii de prezentare la Secția Monitorizare și Documentare a Traficului Rutier pentru confirmarea identităţii şoferilor care conduceau vehiculele respective în momentul comiterii contravenţiei.

Potrivit forțelor de ordice, cei mai mulți conducători auto trebuie să achite amenzile pentru depășirea limitei de viteză. Inspectoratul national de Securitate publică anunță că astfel de filtre vor fi instalate frecvent, atât în capitală cât și în țară pentru a verifica și a trage la răspudere șoferii nedisciplinați.

Sursa: echipa.md

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture