Video// Un angajat al CS Edineț a fost prins în flagrant cum elibera 2 certificate de vaccinare false
Un angajat al Centrului de Sănătate Edineț, a fost reținut în flagrant, în timp ce elibera două certificate de vaccinare false, de facto, persoanele nefiind vaccinate, contra sumei de 2000 de lei. Totodată oamenii legii anunță că documentează mai multe cazuri.
,, În urma investigațiilor, polițiștii au stabilit că, persoana responsabilă de introducerea informației în baza de date electronică, la ziua eliberării certificatului de vaccinare, aplica mențiunea de vaccinare cu a doua doză, concomitent bifând și efectuarea primei doze, ambele fiind false. Astfel, persoana își primea certificatul de vaccinare cu ambele doze, acesta fiind fals. La moment sunt documentate mai multe persoane, a căror date au fost introduse în registrul de vaccinare, în perioada mai – iulie curent, fiind vaccinate fictiv, în scopul obținerii certificatului de vaccinare într-un timp cât mai restrâns (în aceeași zi), pentru facilitarea deplasărilor peste hotare.”, se arată în comunicatul poliției.
La 29 septembrie, a fost prins în flagrant un angajat al CS Edineț, în vârstă de 36 de ani, care, contra unei sume de bani, ar fi eliberat două certificate de vaccinare false. Poliția atenționează că, vaccinarea fictivă denaturează starea reală a situației epidemiologice, astfel, fiind mai dificilă întreprinderea acțiunilor de combatere a COVID-19. Menționăm că, sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel, va trebui în continuare să ne mobilizăm fiecare dintre noi și să conștientizăm că pericolul de îmbolnăvire nu a trecut încă, iar acțiunile Poliției au ca obiectiv protejarea sănătății oamenilor.
Comentariile sunt închise