VIDEO | Nou atac armat în SUA: Un mort și șase răniți, la scurt timp după ce Biden a propus restricționarea uzului de arme

O persoană a fost împușcată mortal joi şi alte șase au fost rănite, dintre care patru grav, într-un atac armat la o fabrică de mobilă din statul american Texas, a anunţat poliţia locală, scrie digi24.ro.

Presupusul autor ar tirurilor ar fi fost chiar unul dintre angajații fabricii. El a fost arestat, însă motivațiile sale rămân necunoscute.

„În jurul orelor 14:30 (19.30 GMT) am fost informaţi despre un atac armat, agenţii au intervenit şi au găsit mai multe victime la faţa locului”, a declarat Jason James, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Bryan, oraş situat între Houston şi Dallas.

O persoană a murit, a spus el apoi pentru AFP. De asemenea, alte șase persoane au fost rănite, dintre care patru grav, şi internate în spital.

Acest incident a avut loc la câteva ore după ce preşedintele Joe Biden a dezvăluit la Casa Albă măsuri specifice pentru a limita proliferarea armelor de foc în Statele Unite, unde atacurile armate sunt un flagel recurent.

Foto: digi24.ro.

 

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture