(Video) Imagini inedite cu liderul nord-coreean, Kim Jong Un. Cum a fost surprins în timpul paradei militare

Kim Jong Un a participat la parada militară şi le-a mulţumit militarilor că au oprit coronavirusul, scrie stirileprotv.ro

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a luat cuvântul sâmbătă, la o neobişnuită paradă militară ţinută în zori de zi, lăudând trupele pentru că au lucrat din greu pentru a răspunde dezastrelor naturale şi pentru a preveni epidemia de coronavirus, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Reuters aminteşte că Phenianul a marcat sâmbătă împlinirea a 75 de ani de la înfiinţarea Partidului Muncitoresc (partid unic, de guvernământ) cu o serie de concerte şi festivaluri, iar ceremonia a fost văzută în întreaga regiune drept un eveniment la care Kim are prilejul să transmită un mesaj pentru publicul intern şi extern, transmite Agerpres.

În video poate fi văzut Kim, făcându-şi apariţia chiar în momentul în care ceasul arăta miezul nopţii. Îmbrăcat într-un costum gri şi cu cravată, Kim – înconjurat de reprezentanţi ai armatei care purtau şiruri întregi de medalii – a făcut cu mâna mulţimii şi a primit flori de la copii.

Ce spune Kim Jong Un despre pandemia de coronavirus din lume

Părând uneori emoţionat până la lacrimi, Kim a mulţumit armatei pentru că a lucrat din greu să răspundă dezastrelor naturale şi să prevină epidemia de coronavirus. De altfel, el a insistat că în ţara sa nu a fost înregistrată “nici măcar o singură persoană” atinsă de coronavirus, în contextul în care epidemia a afectat întreaga lume.

Reuters aminteşte că Coreea de Nord nu a raportat niciun caz intern de COVID-19, lucru contestat de Coreea de Sud şi de Statele Unite. Kim a urat “sănătate tuturor oamenilor din întreaga lume care luptă cu această boală”.

Într-un discurs de 30 de minute, Kim şi-a exprimat speranţa că Nordul şi Sudul îşi vor da din nou mâna, după ce criza coronavirusului se va fi încheiat şi nu a făcut nicio referire la relaţiile cu SUA, potrivit agenţiei de presă nipone Kyodo.

Cu toate că participanţii la alte evenimente dedicate înfiinţării Partidului Muncitoresc au fost înfăţişaţi purtând măşti, la parada militară nimeni nu părea să poarte vreo mască, notează Reuters.

Kim a declarat că ţara sa, dotată cu arma nucleară, va continua să-şi consolideze armata. “Vom continua să ne întărim armata, cu scopuri de autoapărare şi de descurajare”, a insistat el. “Nu vom folosi niciodată (această forţă) pentru un atac (preventiv), însă, dacă cineva decide să ne atace, vom răspunde în forţă”, a adăugat Kim, potrivit EFE.

Coreea de Nord dezvăluie o nouă rachetă balistică intercontinentală

Armata nord-coreeană a expus sâmbătă, în timpul paradei militare desfăşurate la Phenian, o nouă rachetă balistică intercontinentală, cu o dimensiune superioară rachetei Hwasong-15, racheta cu raza cea mai mare de acţiune testată până în prezent de Coreea de Nord, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

Potrivit analiştilor, noua rachetă, al cărei nume este deocamdată necunoscut şi încă nu a fost testată, va fi una dintre cele mai mari rachete balistice intercontinentale (ICBM) cu lansare terestră concepută până în prezent pe plan mondial, dacă ea va deveni operaţională, transmite Agerpres.

La parada care a marcat împlinirea a 75 de ani de la înfiinţarea Partidului Muncitoresc, au fost de asemenea expuse racheta Hwasong-15 şi încă una ce pare a fi o noua rachetă balistică cu lansare de pe submarine.

Coreea de Nord nu a mai efectuat niciun test cu rachete balistice din noiembrie 2017 – când a lansat o rachetă Hwasong-15 -, odată cu demersurile diplomatice în vederea negocierii cu SUA a unui acord de denuclearizare, negocieri aflate acum în impas de doi ani.

Deşi liderul nord-coreean Kim Jong Un a evitat să transmită un mesaj dur Statelor Unite în discursul rostit înaintea paradei militare, etalarea unei rachete superioare rachetei Hwasong-15 (ce are o rază de acţiune care ar putea fi suficientă pentru a lovi teritoriul american) sugerează ideea că Phenianul va continua să dezvolte rachete tot mai sofisticate dacă nu ajunge la o înţelegere cu Washingtonul. În acest sens, Kim a menţionat în discurs că ţara sa, care deţine arma nucleară, va continua să-şi consolideze armata în scop de ″autoapărare şi descurajare″⁣, asigurând totodată că ″⁣niciodată″⁣ nu o va folosi pentru un atac preventiv.

Reacția Washingtonului, după dezvăluirea noii rachete balistică

Un responsabil de rang înalt al Administraţiei de la Washington a reacţionat calificând drept ″dezamăgitoare″⁣ decizia regimului de la Phenian de a dezvolta producţia de rachete balistice şi i-a cerut acestuia să participe la negocieri pentru o denuclearizare completă a Coreei de Nord.

″Este dezamăgitor să vedem cum Coreea de Nord continuă să acorde prioritate programelor nuclear şi de rachete balistice în detrimentul eforturilor pentru un viitor mai strălucit al poporului nord coreean″⁣, a indicat responsabilul american.

Sursa: stirileprotv.ro

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture