(Video) Fosta notară a lui Plahotniuc se plânge că e amenințată de apropiați ai lui Platon

Notara despre care se vorbește că i-ar fi oferit servicii lui Vlad Plahotniuc, Olga Bondarciuc, a înregistrat un video în care spune că este amenințată de oameni din anturajul lui Veaceslav Platon. Ea susține că îi este frică pentru viața sa și face apel la procurorul general, Alexandr Stoianoglo și președintele țării, Igor Dodon, relatează agora.md

„Eu sunt nevoită să înregistrez acest video pentru ca adevărul să nu fie denaturat. Câteva luni în urmă, domnul Nicolae Curtoglo m-a contactat și a insistat să ne întâlnim. După ce ne-am întâlnit, am ascultat un monolog. El mi-a spus că puterea în stat s-a schimbat, că totul va fi altfel, iar Slava (n.r. – Veaceslav Platon) va ieși la libertate, și avocații săi vor pregăti un act pe care ar trebui să-l semnez. Mai exact, că toate documente pe care le-am semnat și le-am autentificat au fost dictate de Plahotniuc și Șor, împotriva lui Platon. Ceea ce nu e adevărat, evident. Trebuie să semnez aceste mărturii inventate, iar dacă nu o voi face, Curtoglo spune că „Platon mă va rupe în bucăți”.

Viața mea, viața copilului meu și a familiei mele e în pericol. E absolut ciudat că unele acte notariale devin obiect de speculații și amenințări”, susține Bondarciuc în video.

„Voi scrie plângere că sunt urmărită, iar amenințările acestea nu vor rămân nepedepsite”, promite Bondarciuc.

Într-un comentariu pentru Newsmaker, avocatul lui Platon, Ion Crețu, afirmă că Bondarciuc încearcă să-l discrediteze pe Platon.

Nicolae Curtoglo, pomenit de Bondarciuc în înregistrarea sa, apare în mai multe investigații jurnalistice. Anticorupție.md scria, în 2016, că despre el se cunoaște că a reprezentat compania Alfa-Engineering, care a privatizat hotelul „Național” despre care presa a relatat că i-ar aparţine lui Vlad Plahotniuc. Tot Curtoglo era membru al Consiliului de administrare al Moldindconbank, instituţie care a făcut plasamente interbancare la Banca de Economii şi Banca Socială. Experţii de la Kroll au constatat că plasamentele au creat impresia falsă că aceste două bănci dispuneau de lichidităţi continuând să ofere credite neperformante.

Olga Bondarciuc a fost și ea în vizorul presei. Bunăoară, numele său a apărut în raportul Kroll 2, informații pe care ea le-a calificat drept „murdare”. „Am acționat mereu conform legii”, a declarat cea care ar fi legalizat mai multe acte necesare unor tranzacții realizate de „Finpar Invest”, compania fostului lider PDM.

Acum câteva săptămâni, Stoianoglo a anunțat că sosarul omului de afaceri Veaceslav Platon a fost falsificat „în totalitate”, iar Platon a fost condamnat pe nedrept și își ispășește pe nedrept pedeapsa.

Mai mult, într-o recentă emisiune televizată de la JurnalTV, Stoianoglo a declarat că „Platon cu siguranță nu are nicio legătură cu furtul miliardului”. Procurorul general a mai recunoscut, în cadrul aceleiași emisiuni, că Platon fost audiat de două ori: în luna decembrie 2019 și luna ianuarie 2020.

Sursa: agora.md

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture