DISPOZIŢIA PRIMARULUI № 54 « 29 » 01. 2016
“Cu privire la aprobarea planului lucrărilor de reparaţie şi întreţinere a gospodăriei drumurilor şi podurilor mun. Bălţi pe anul 2016”.
În conformitate cu art.29, alin. (1), lit. i) şi l) al Legii Republicii Moldova nr. 436-XVI din 28.12.2006 „Privind administraţia publică locală”, şi în baza deciziei Consiliului municipal Bălţi nr. 18/1 din 09.12.2015 „Cu privire la aprobarea bugetului municipal Bălţi pe anul 2016”, –
1. Se aprobă planul de lucrări a reparaţiei şi întreţinerii gospodăriei drumurilor şi podurilor mun. Bălţi pe anul 2016 (anexa 1-7).
2. Direcţia gospodărie municipală a Primăriei mun. Bălţi (dl V. Zincovschi) şi întreprinderea municipală DCC şi CU mun. Bălţi (dna L. Bragari) să efectueze permanent controlul îndeplinirii volumului de lucrări în limita de finanţe alocate, aprobate.
3. Regimentului de patrulare „Nord” (dl V. Gandzii) să asigure:
– securitatea implementării lucrărilor de reparaţie a drumurilor prin instalarea
posturilor mobile pe ambele direcţii de circulaţie;
– aplicarea măsurilor necesare, prevazute de legislaţia în vigoare, pentru
prevenirea deteriorării drumurilor, pasajelor de nivel, mijloacelor tehnice de dirijare a circulaţiei rutiere, altor instalaţii rutiere, precum şi crearea intenţionată de obstacole în circulaţia rutieră.
4. Direcţia generală financiar-economică a primăriei mun. Bălţi (dna V. Rusu) să finanţeze lucrările preconizate conform planului aprobat pentru anul 2016.
5. Întreprinderea-cîştigătorul licitaţiei publice pentru dreptul de a efectua reparaţiile drumurilor, întreprinderea municipală „Direcţia reparaţii şi construcţii drumuri Bălţi”(dl V. Sinenco), întreprinderea municipală DCC şi CU mun. Bălţi (dna L. Bragari) şi secţia relaţii cu publicul (dna A. Cernogal) să asigure informarea populaţiei municipiului Bălţi prin plasarea pe pagina web a primăriei şi la posturile de radio, difuzate pe teritoriul municipiului despre locurile, unde vor avea loc executarea lucrărilor de reparaţie a drumurilor şi schimbarea schemei rutelor de transport.
6. Controlul executării prezentei dispoziţii mi-l asum.
Primar mun.Bălţi R.Usatîi
Anexa № 1 la dispoziţia primarului nr. 54 din 29.01.2016
Planul de lucru a reparaţiei şi întreţinerea străzilor şi podurilor municipiului Bălţi pentru anul 2016
№ p/p | Sursa de finanţare şi genul lucrărilor | Valoarea lucrărilor (mii lei) |
I. Fondul rutier | 17675,0 | |
1. | Repararea capitală părţii carosabile şi trotuarelor străzii M. Cel Bătrîn (de la str. M. Viteazul pînă la str. Puşkin). | 3400,0 |
2. | Reparea capitală a podului de pietoni din str. B. Glavan. | 670,0 |
3. | Reparea capitală a podului din str. Babinschi (I etap) | 690,0 |
4. | Elaborarea şi expertiza proiectului de reparaţie capitală părţii carosabile străzii I. Vieru | 250,0 |
5. | Elaborarea şi expertiza proiectului de reparaţie capitală părţii carosabile străzii Hajdău | 250,0 |
6. | Repararea capitală părţii carosabile străzilor magistrale cu beton asfaltic în grosime de 5 cm. | 3000,0 |
7. | Repararea medie părţii carosabile străzilor magistrale cu beton asfaltic în grosime de 5 cm. | 4000,0 |
8. | Repararea capitală părţii carosabile străzilor între zonele rezidenţiale şi din interiorul cartierilor cu beton asfaltic în grosime de 5 cm. | 2500,0 |
9. | Repararea medie părţii carosabile străzilor între zonele rezidenţiale şi din interiorul cartierilor cu beton asfaltic în grosime de 5 cm. | 2865,0 |
10. | Expertiza amesticului a asfaltului armat la producţia lucrărilor în anul 2015. | 50,0 |
II. Subsidiile ÎM „DRCD” pentru dezvoltarea gospodăriei locativ comunale | 3248,0 | |
1 | Repararea părţii carosabile străzilor între zonele rezidenţiale şi din interiorul cartierilor cu beton asfaltic în grosime de 5 cm. | 2000,0 |
2 | Repararea curentă (în pietriş şi ghişeuri asfaltice) părţii carosabile străzilor între zonele rezidenţiale şi din interiorul cartierilor. | 698,0 |
3 | Reparaţia şi întreţinerea canalizării pluviale . | 550,0 |
Anexa № 2 la dispoziţia primarului nr. 54 din 29.01.2016
Lista străzilor magistrale a municipiului Bălţi care în anul 2016 vor fi supuse reparării capitale părţii carosabile în asfalt betonic (H=5cm):
1. str. Decebal
2. str. M. Sadoveanu (de la str. 31 August pînă la str. Rediului)
3. str. Sorocii
Anexa № 3 la dispoziţia primarului nr. 54 din 29.01.2016
Lista străzilor magistrale a municipiului Bălţi care în anul 2016 vor fi supuse reparării medii părţii carosabile în asfalt betonic (H=5cm):
1. str. Ştefan cel Mare
2. str. Kiev
3. str. 1 Mai (de la str. Kiev pînă la str. Ştefan cel Mare)
4. str. N. Iorga
5. str. Gagarin
6. str. Feroviarilor
7. str. I. Franco
8. str. Bulgară
9. str. Al. cel Bun
10. str. Konev
Anexa № 4 la dispoziţia primarului nr. 54 din 29.01._2016
Lista străzilor magistrale a municipiului Bălţi între zonele rezidenţiale şi din interiorul cartierelor care în anul 2016 vor fi supuse reparării capitale părţii carosabile în asfalt betonic (H=5cm):
1. str. Păcii (de la str. Puşkin pînă la str. 31 August)
2. str. Ştefan cel Mare (zonele rezidenţiale între blocurile locative nr. 6/1 – 6/3 şi 8/1 – 8/3)
3. str. Stamati (zonele rezidenţiale în perimetrul străzilor Voluntarilor, 31 August, Independenţei şi Stamati)
Anexa № 5 la dispoziţia primarului nr. 54 din 29.01.2016
Lista străzilor magistrale a municipiului Bălţi între zonele rezidenţiale şi din interiorul cartierelor care în anul 2016 vor fi supuse reparării medii părţii carosabile în asfalt betonic (H=5cm):
1. str. Coşbuc (de la str. Hotinului pînă la str. Puşkin)
2. str. Voluntarilor (de la str. Hotinului pînă la str. 31 August)
3. str. A. Russo
4. str. Ş. Aleihem (de la str. Puşkin pîna la str. N. Iorga)
5. str. Victoriei (locul de întoarcere a troleibuzului nr. 3 pînă la porţile de intrare a SA „Basarabia Nord”)
Anexa № 6 la dispoziţia primarului nr. 54 din 29.01.2016
Lista străzilor din interiorul cartierelor a municipiului Bălţi care în anul 2016 vor fi supuse reparării părţii carosabile în asfalt betonic (H=5cm):
1. str. T. Vladimirescu (străzile din interiorul cartierelor în perimetrul străzilor T. Vladimirescu, Decebal, C. Ieşilor şi Ostrovschi)
2. str. Strii (străzile din interiorul cartierelor de-a lungul străzilor Strii de la Autogară pînă la SRL „Vinărie de Vale”)
3. str. N. Iorga (străzile din interiorul cartierelor de-a lungul
str. N. Iorga de la str Ştefan cel Mare pîna la CCG-1)
Anexa № 7 la dispoziţia primarului nr. 54 din 29.01.2016
Lista străzilor între zonele rezindeţiale şi din interiorul cartierelor a municipiului Bălţi care în anul 2016 vor fi supuse reaparării curente (în pietriş şi ghişeuri asfaltice) părţii carosabile:
1. str. G. Vieru (două locuri – lîngă magazin şi trecerea canalizării pluviale)
2. str. Şcolii
3. str. Mickewicz
4. str-la Locomotivelor
5. str. Moldovenească
6. str. M. Costin (de la str. I. Franco pînă la str. S. Lazo)
7. str. Cojedub (de la str. I. Franco pînă la str. S. Lazo)
8. str. Ceaikovski (de la str. I. Franco pînă la str. S. Lazo)
9. str. Musorgski (de la str. I. Franco pînă la str. S. Lazo)
10. str. L. Tolstoi(de la str. I. Franco pînă la str. S. Lazo)
11. str. D. Cantemir (de la str. I. Franco pînă la str. S. Lazo)
12. str. Goncearov (de la str. I. Franco pînă la str. S. Lazo)
13. str. Borodin (de la str. I. Franco pînă la str. S. Lazo)
Comentariile sunt închise