Valul de aer cald se retrage: Vremea se va răci până la minus 5 grade

0

Valul de aer cald se va retrage de pe teritoriul Republicii Moldova. În săptămâna curentă, vremea se va răci până la -5 grade Celsius noaptea.

Ziua, maximele termice vor oscila între +5 și +10 grade Celsius. Ghenadii Roșca, șeful Direcției prognoze meteorologice din cadrul Serviciului Hidrometeorologic de Stat, a precizat pentru IPN că aceste valori termice sunt  aproape de limitele normale pentru luna februarie, când temperatura aerului ar trebui să fie de maximum +5 grade.

Sâmbătă, 19 februarie, în partea de sud-est a Republicii Moldova au fost înregistrate temperaturi de până la +18 grade pe timp de zi.

„Temperatura medie pentru această perioadă ar trebui să oscileze între 0 și minus3 grade Celsius, dar ea a fost cu 7-11 grade Celsius peste limita normală”, a specificat Ghenadii Roșca.

Pentru astăzi, 22 februarie, meteorologii prognozează temperaturi de până la +12 grade Celsius.

Cea mai geroasă zi de 22 februarie a fost cea din 1985, atunci când la stația meteorologică de la Tiraspol au fost înregistrate minus 23,5 grade.

Foto:tv8
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture