Usatîi, despre contractele semnate de Dodon pentru PR-ul negru în campania prezidențială: “Vor încerca să mă distrugă doar pe mine și pe Maia Sandu”

Șefului statului, Igor Dodon, care este și liderul neformal al socialiștilor, ar fi semnat contracte de 5 mii de euro pentru PR negru. Renato Usatîi a declarat aseara la emisiunea „Secretele Puterii” de la Jurnal TV că ar fi aflat despre asta de la surse din cadrul SIS.

„Toată echipa lui de PR negru e împărțită în două tabere și se ocupă de distrugerea mea sau a Maiei Sandu. Nimeni nu se ocupă de Andrei Năstase, de PLDM sau alții”, a spus Usatîi.

Liderul Partidului Nostru a mai spus că PDM și PSRM ar urma să mimeze un pretins conflict, în urma căruia premierul Ion Chicu și-ar putea da curând demisia, transmite TV8.

„Ei acuma vor mima un război între ei, între PD și PSRM ca Dodon să arate că cetățenii vor alegeri anticipate și iată președintele țării face ceea ce vrea poporul. Este un joc politic ascuns la moment. Dodon vrea cât mai repede alegeri anticipate el știe că va pierde alegerile prezidențiale.(…) Dodon va iniția acest subiect cu PD, cel puțin discută acum aceste subiecte de 2 zile. Dodon spune „haideți să inițiem aceste ancitipate. Voi veți spune că sunteți cu Europa voi spune că RM trebuie curățată”. Este un scenariu așa cum au fost în decursul acestor 30 de ani”, a spus Usatîi.

Renato Usatîi a mai spus că democrații ar pregăti-o pe Monica Babuc pentru prezidențialele din 1 noiembrie și că Ilan Șor ar purta anumite negocieri cu Igor Dodon, în vederea creării unei eventuale majorități noi.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture