Muncesc fără a fi plătiți. Așa își plătesc „păcatele” săvârșite anterior condamnații pedepsiți la muncă neremunerată în folosul comunității. În ajun de Paști, câțiva dintre ei, împreună cu reprezentanții Biroului de Probațiune din Bălți, au adus o mână de ajutor slujitorilor bisericii Sfântului Panteleimon, de lângă spitalul clinic municipal. Aceștia au făcut ordine în curtea lăcașului în construcție, au greblat, au măturat și au dat cu var pomii.
Potrivit consilierului superior al Biroului de Probațiune, Violeta Ciuhrii, acești condamnați au săvârșit infracțiuni mai puțin grave, fapt ce le-a permis să scape de detenție.
Majoritatea celor care ajung să schimbe cătușele pe mătură ori lopată o fac din cauza violenței în familie. Este cazul femeii din imagine, care a primit pedeapsă cu muncă neremunerată de 100 de ore. Femeia spune că a învățat lecția și regretă de cele întâmplate.
Cot la cot cu această femeie, lucrează și un bărbat, care și-a pierdut mai mult de 17 ani din viață stând în detenție. A greșit însă din nou, fiind în stare de ebrietate și-a lovit soția. Violența în familie îl costă acum 50 de ore de muncă în folosul comunității.
Nu este pentru prima dată când condamnații la muncă neremunerată fac ordine în curtea bisericii Panteleimon. Slujitorii de aici, la rândul lor, îi ajută să înțeleagă rostul vieții.
În prezent, la evidența Biroului de Probațiune din Bălți se află 14 condamnați.
Legea prevede că aceștia au dreptul să muncească nu mai mult de 8 ore pe zi, cel mult 18 luni pentru cei cu pedeapsă penală și cel mult șase luni pentru cei sancționați contravențional.
Comentariile sunt închise