Guvernul ungar a admis că a cumpărat mult prea multe ventilatoare mecanice la începutul acestui an, când a izbucnit primul val al pandemiei de coronavirus, şi acum încearcă să scape de ele, relatează Bloomberg, citată de Agerpres.
„Am putut să le vindem pe cele care erau în exces în rezerva noastră strategică sau am putut să îi ajutăm pe alţii” prin donaţii, a spus joi ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, scrie digi24.ro
Guvernul condus de premierul Viktor Orban a cumpărat peste 16.000 de ventilatore mecanice în acest an şi acum, potrivit site-ului de ştiri HVG.hu, încearcă să reducă acest stoc la jumătate. Autorităţile ungare au cerut diplomaţilor să încerce să vândă aceste echipamente peste hotare.
Miercuri, Ungaria avea 255 de pacienţi care aveau nevoie de ventilatoare mecanice, de aproape cinci ori mai mulţi decât avea la începutul lunii octombrie. Aceasta în condiţiile în care în ultima săptămână, Ungaria a înregistrat al treilea cel mai mare număr de decese per capita din Uniunea Europeană, după Cehia şi Belgia.
Potrivit portalului de ştiri Direkt36, Guvernul de la Budapesta a cheltuit în acest an 300 miliarde de forinţi (953 milioane de dolari) pentru achiziţionarea de ventilatoare mecanice. În perioada februarie-iunie, Germania, o ţară cu o populaţie de peste opt ori mai mare decât cea Ungariei, a achiziţionat un număr dublu de ventilatoare față de Ungaria, dar a plătit un preţ mai mic decât cel plătit de Budapesta.
Achiziţiile de ventilatoare mecanice au fost criticate şi de partidele ungare de opoziţie pentru că numărul ventilatoarelor de depăşi cu mult personalul medical disponibil pentru a le opera.
În replică, ministrul de Externe, Peter Szijjarto a spus joi că Ungaria a cumpărat aceste echipamente, în principal din China, atunci când condiţiile erau unele „anormale” şi fiecare ţară din lume concura să le cumpere.
Sursa: digi24.ro
Comentariile sunt închise