Unele cereri către CNAS pot fi depuse online

Casa Teritorială de Asigurări Sociale a elaborat un nou format de lucru. Decizia vine în urma introducerii măsurilor de securitate pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. Unele cereri pentru indemnizații pot fi depuse de la distanță. Șeful instituției ne-a spus că la moment este vorba de indemnizațiile paterne, indemnizațiile unice la nașterea unui copil și indemnizațiile pentru îngrijirea copilului.

Mecanismul activității de la distanță a instituției a fost prevăzut, nu doar pentru mamele nou-născuților. Damian Russu a menționat că în această perioadă nu este recomandat pensionarilor să formeze cozi. Acesta a explicat că în viitorul apropiat, cererile pentru calcularea pensiilor vor putea fi depuse online. Potrivit șefului instituției, noul regim de lucru va ușura munca angajaților și reduce numărul de solicitări din partea cetățenilor.

Cererile pot fi depuse online pe site-ul oficial  al Centrului Național de Asigurări Sociale.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture