Un ucrainean, a fost reținut după ce a încercat să intre ilegal în R. Moldova

Bărbatul și-a recunoscut fapta, motivând că are interdicție de a părăsi teritoriul Ucrainei.

0

Un cetățean ucrainean a încercat, prin ocolirea punctului de trecere a frontierei comun Palanca, să ajungă în Republica Moldova. Planul acestuia a fost deconspirat de către polițiștii de frontieră din Sectorul PF Tudora-1, iar în prezent bărbatul este reținut pentru 72 de ore.

„Astăzi, în jurul orei 02:20, polițiștii de frontieră au observat o persoană care grăbit înainta dinspre frontieră spre interiorul țării. O perioadă de timp acțiunile acesteia au fost monitorizate. Intențiile bărbatului erau clare – trecerea frontierei de stat în mod fraudulos.În cele din urmă persoana a fost reținută și condusă la sediul Sectorului pentru cercetări. A fost legitimat un cetățean al Ucrainei în vârstă de 55 de ani. Din start bărbatul și-a recunoscut fapta, motivând că are interdicție de a părăsi teritoriul Ucrainei. Totodată, a declarat că intenționa să ajungă la Chișinău, ulterior să își continue călătoria în Federația Rusă”, se arată în comunicatul emis de Poliția de Frontieră a Republicii Moldova.

Menționăm faptul că la momentul actual polițiștii de frontieră din Direcția regională EST cercetează cazul sub aspectul comiterii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, conform art.362 CP al RM.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture