Pe parcursul lunii februarie , angajații Direcției de Poliție mun.Chișinău, au întreprins un șir de măsuri speciale de investigații și de urmărire penală, privind contracararea fenomenului circulației ilegale a drogurilor.
Astfel, forțele de ordine au documentat activitatea ilegală a unui individ în vârstă de 29 ani locuitor al capitalei, care se ocupa cu comercializarea substanțelor narcotice, anterior judecat pentru infracțiuni similare. În urma percheziției autorizate polițiștii au depistat cantități impunătoare de droguri ,,etnobotanice’’, o parte din droguri ambalate care ulterior urmau să fie realizate la preț de 200 lei pentru un pachețel și un aparat confecționat artisanal, relatează ImpactTV.
Drogurile au fost ridicate, sigilate și transportate la Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP. Bărbatul urma să obțină un profit în sumă de 25 000 lei. Totodată au fost demarate acțiuni speciale de investigații suplimentare în vederea identificării tuturor complicilor în acest caz.
Conform legislației penale în vigoare individul riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 ani până la 15 ani, el fiind plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
Comentariile sunt închise