Un milion de lei a împărțit Fundația lui Renato Usatîi mai multor orașe și sate

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi păstrează tradiția de a oferi daruri localităților, conduse de primari din partea Partidului Nostru, care își sărbătoresc hramul. Unele au fost vizitate de el, altele, de membrii PN, Ilian Cașu și Elena Grițco.

În orașul Cantemir, condus de Roman Ciubaciuc, a ajuns Usatîi, care a oferit orașului un tractor multifuncțional pentru salubrizarea urbei.

“Așa cum am mai spus, o să încercăm să facem fapte concrete în afara bugetului, prin investițiile personale. De aceea, din partea mea, personal, ofer Primăriei în dar un tractor. Domnule Ciubaciuc, vă înmânez certificatul”, a spus Renato Usatîi, care a promis în prezența mai multor orășeni că la hramul următor, oamenii vor primi darul pe care și-l vor dori ei.

“O să facem ceea ce vor oamenii, fie că e vorba de câteva terenuri de joacă sau un workout. O să vă susținem. A intrat în lucru echipa care o să se ocupe de atragerea investițiilor și granturilor pentru toate orașele și satele unde avem primari și o să demonstrăm, cu Doamne ajută!, întregii țări că suntem oameni gospodari și putem face lucruri bune”, a adăugat Usatîi.

Câte o sută de mii de lei a primit orașul Iargara, dar și satele Lopățica și Burlăceni, din raionul Cahul. În Iargara și Lopățica va apărea câte un nou teren de joacă, iar la Burlăceni va fi amenajat parcul local.

În ziua de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, alături de localnici din Dezghingea, Găgăuzia s-a aflat Ilian Cașu. Politicianul le-a transmis oamenilor urări de bine din partea liderului Partidului Nostru, Renato Usatîi și a întregii echipe a formațiunii politice, care a oferit satului Dezghingea cel mai tânăr primar din autonomie și al doilea cel mai tânăr din țară.

“Aveți un primar tânăr, născut în acest sat. Un primar pe care-l doare inima pentru oamenii de aici. Sunt convins că Vasile va reuși să facă tot ce și-a propus. Renato Usatîi și Partidul Nostru îi vor oferi tot sprijinul necesar”, a spus Ilian Cașu. El a marcat alături de localnici sărbătorea Casîm, care care simbolizează finalizarea lucrărilor de câmp și pregătirea pentru iarnă.

Sărbătoarea a fost dublă și la Merenii Noi din raionul Anenii Noi. Certificatul cu 100.000 de lei i-a fost oferit primarului Andrei Druzi de către membrul Partidului Nostru, Elena Grițco, care a reiterat sprijinul liderului Partidului Nostru pentru localitățile conduse de primarii delegați acolo de formațiunea politică.

“Știu că sunt foarte multe probleme care trebuie rezolvate, dar, de asemenea, sunt convinsă că o să izbutiți în tot cu ajutorul domnului Druzi. Ne-am sfătuit cu domnul primar și am decis ca acești bani să fie alocați pentru iluminatul public stradal al localității. Promitem să vă oferim tot sprijinul în persoana domnului Druzi, a lui Renato Usatîi. Nu o să vă dezamăgim. O să vă fim mereu alături și vreau să știți că puteți apela la noi pentru orice ajutor”, a spus Elena Grițco.

“Mulțumesc echipei Partidului Nostru și lui Renato Usatîi pentru tot sprijinul oferit localității noastre și în special pentru acest dar, pentru că știm cu toții cât de rău e să stai în întuneric”, a spus Andrei Druzi.

Tot cu ocazia sărbătoririi Hramului, sectorul “Gara Fălești”, din orașul Fălești a primit din partea Fundației lui Renato Usatîi o mie de metri pătrați de pavaj pentru amenajarea trotuarelor. Renato Usatîi l-a felicitat pe primarul Alexandr Severin cu ocazia preluării mandatului și a declarat că pavajul va pune începutul unei reparații capitale a tuturor trotuarelor. Cu un cadou însemnat din partea lui Renato Usatîi, un teren de joacă pentru copii, s-a ales și satul Ilenuța, din raionul Fălești.

100.000 de lei au ajuns și în comuna Călugăr din același raion. “Banii vor merge la reparația cantinei grădiniței”, a scris Renato Usatîi pe pagina sa de Facebook.

Certificatul pe care era inscripționată suma de bani i-a fost înmânată primarului Valentina Șalamai, căreia Usatîi i-a urat succese în munca deloc ușoară și a subliniat că zâmbetele copiilor este cea mai de preț răsplată pentru ajutorul oferit. La sfârșitul zilei, într-o postare pe Facebook, Renato Usatîi a scris: Sunt fericit că pot face un bine și ajuta compatrioții.

 

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture