Un infirmier din Bălți despre insuficiența echipamentului de protecție

Un lucrător medical din Bălți sparge tăcerea. Odată cu izbucnirea virusului COVID-19 în țară nu se mai simte în siguranță, pentru că întreg colectivul medical nu este asigurat cu echipament medical de protecție necesar.

Acesta ne-a povestit despre insuficiența de măști, despre costumele de protecție, care le sunt puse la dispoziție, doar când merg la un pacient cu febră. Despre adunările de serviciu într-o încăpere mică. Ma mult decât atât infermierul nu-și vede familia, pentru a nu o pune în pericol, după serviciu nu merge acasă.

Nu s-a întors la familie, pentru a nu-i pune în pericol

Nu și-a văzut copiii de mai bine de 2 săptămâni, după serviciu soția îi transmite mâncarea la scara de bloc, iar el pleacă la țară,  pentru a nu interacționa cu membrii familiei. Îi este frică să nu-și pună soția și copiii în pericol. Acestea sunt declarațiile unui infermier de pe ambulanță din Bălți, care a decis să vorbească despre incompetența statului de a-i proteja în lupta cu COVID-19, carăuia am decis să-i păstrăm anonimatul. Potrivit acestuia fiecare angajat al Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească din Bălți primește 2 măști de unică folosință pentru 24 de ore. Ulterior sunt nevoiți să le spele și să le dezinfecteze pentru a le folosi în altă zi. Și mănușile sunt oferite cu mare greu. Mai mult decât atât, sunt zile în care nici nu reușesc să le fie măsurată temperatura, că deja trebuie să intervină la chemări.

,,La  moment nu suntem protejați nici dintr-o parte. Ni se dă 2 măști pentru 24 de ore. Și acelea trebuie să le spălăm acasă și când venim iar la serviciu, venim tot cu ele. Măștile sunt de unică folosință? Da de unică folosință. Și câte o dată ni le dă… termenul îi din 2013, trecut termenul, ne dă și câte o mască respectivă. Nu avem nici o protecție. Noi mergem la chemare. Intrăm în orice apartament. Noi nu știm unde a intrat. Este infectat omul cela sau nu. Ieșim de acolo și mergem la altă chemare și așa la rând, până facem dezinfectare 3-4 chemări. Ca să ajungem la instituție să dezinfectăm ambulanța… Da până la…  noi putem să ducem și 3 pacienți la spital și să-i molipsim tot noi. Și încă pacienții la care intrăm în apartament. Ne dau costumele pentru febră, numai când pacientul are febră. Costumele de protecție? Da, costumele de protecție, numai dacă are febră, dacă nu are febră mergem așa în forma noastră. Dar noi de unde să știm… Poate și omul singur nu știe că este infectat. Și noi tot nu știm dacă suntem infectați, că nimeni nu ne i-au vreo probă. Noi venim la serviciu și ne măsoară temperatura cu termometru. Ne ducem în ambulator…Dar, eu vin la lucru, am o chemare. Eu numai îmi iau hainele de schimb și mă duc la chemare. Și vin la ora 12, dar eu dacă sunt infectat, când mi-am măsurat temperatura? La 12, dar până la această oră eu am făcut câte chemări. Și am fost în contact cu câți oameni. În 24 de ore, câte chemări aveți? Se întâmplă și 15 și 18.”- a declarat Ion.

,,Dacă se îmbolnăvește unul din colectiv se îmbolnăvesc toți. Toți sunt în contact acolo. Și dormim. Șoferii dorm câte 8 într-o cameră. Infermierii câte 6. Ceilalți câte 4-5. Nu ne protejează nimeni, dar ne trimit în primul focar. Dvs vă întoarceți acasă în aceleași haine, în care a-ți fost toată ziua. Veniți cu măștile, care ar putea fi infectate. Ce întreprindeți acasă. Cum vă protejați familia?”  

,, Trebuie să-mi văd copiii pe telefon. Acum, nu stați acasă? Nu stau acasă, stau în sat. Vin numai la scara de bloc, unde soția îmi transmite mâncarea. Și plec mai departe.”

 ,, O pereche de haine avem. Nu avem mai multe. Și acelea care îs rupte… Cu acelea venim și le lăsăm în dulap și luăm hainele noastre de zi cu zi. Acelea rămân în dulap, nici o dezinfecție. Și a doua zi le îmbrăcați iar. Acum lucrăm o zi peste 3. Uneori una peste una. Și în aceleași haine mă îmbrac.

,, Nu-i o ușă, care să fie acoperite mânerele cu tifon. Aveți în vedere de ușile de la ambulanță?  Ușile de la ambulanță le dezinfectăm noi, dar acolo încăperile unde mâncăm,dormim. Și ne spun să păstrăm distanța dintre noi, ca să nu ne infectăm. Dar cum? Dacă noi mergem la chemare, stăm toți 3 alături, într-o mașină.  De ce a-ți decis să spuneți, care sunt problemele sistemului? Multă lume ar vrea să spună, dar se tem. Se tem să spună.”

,, Ne grămădesc pe toți acolo în sală și ne spun ca să stăm la un metru și altă informație. Nu pot afară undeva pe teritoriu, da acolo în sala mică. Apoi ce fel  de protecție e  asta. Stai la un metru, dar acolo stai (unul în altul, că nu încapi.) Casa și copiii nuștiu cînd o să-i văd. Îi văd doar seara pe telefon. Dar sunt mulți care nu vor să se ducă acasă, nu au unde se duce. În alte părți poate le mai dau cămine, ca omul cela să stea izolat. Să nu meargă acasă să molipsească copiii.”

,, Ieri un șofer a mers la Chișinău…A fost în contact cu cineva. Și l-au trimis acasă. Nu l-au izolat, dar l-au trimis acasă la familie. Cum să trimiți omul acasă? Dacă se confirmă virusul la cei pe care i-a dus, doar atunci o să-l izoleze, dar așa- du-te acasă! 

,, Noi nu știm, noi putem să ne molipsim de la oricare, iar în 2-3 zile noi molipsim tot orașul. Dacă îs 12 echipe și fac cîte 15-18 chemări pe zi. Apoi în câte apartamente intrăm noi. A-ți încercat să vorbiți cu administrația? Am încercat să cer măști. Mi-au spus- (Dacă te temi că te-ai molipsi, Du-te și stai acasă. Scriți din cont propriu și stai acasă, dacă te temi. V-am dat măști. Vrei lucrează, vrei nu)!”- a povestit Ion.

Pe de altă parte, Șefa Substanției Asistență Medicală Urgentă Bălți infirmă toate declarațiile infirmierului. Aceasta a dat asigurări că instituția dispune de suficiente mănuși și măști de protecție. Iar fiecare lucrător medical este asigurat cu echipament de protecție atunci când merge la pacient. Mai mult decât atât, astăzi instituția a fost verificată de Centrul Național de Sănătate Publică și auditul Medical, care a constatat că întocmai corespunde cerințelor și dispozițiilor emise de Ministerul Sănătății.

Un infermier din Bălți despre insuficiența echipamentului de protecție Nu s-a întors la familie, pentru a nu-i pune în pericol

Un infermier din Bălți despre insuficiența echipamentului de protecțieNu s-a întors la familie, pentru a nu-i pune în pericol"Ni se dă 2 măști pentru 24 de ore. Și acelea trebuie să le spălăm acasă și când venim iar la serviciu, venim tot cu ele. Măștile sunt de unică folosință? Da de unică folosință. Și câte o dată ni le dă… termenul îi din 2013, trecut termenul, ne dă și câte o mască respectivă".

Gepostet von Телекомпания BTV – Balti, Бельцы am Freitag, 27. März 2020

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture