La un pas de tragedie. Un copac de pe teritoriul grădiniței Nr. 4 din Bălți s-a prăbușit pe trotuar, în timp ce pe acolo treceau copii. Incidentul s-a produs în după amiaza zilei de joi, 14 iulie. Un părinte, martor ocular la cele întâmplate spune că risca să fie strivit de crengile acestuia.
Mama fetiței a sesizat de nenumerate ori administrația instituției de învățământ să ia atitudine faţă de problema creată, însă fără rezultat. Potrivit ei, directoarea le-a cerut părinților bani pentru a putea realiza lucrările de frezare a copacilor.
Zinaida Carauș directoarea grădiniţei spune că o bună parte din arbori de pe teritoriul grădiniței au fost curățați cu ajutorul părinților. Deasemenea aceasta a dat asigurări că în următoarele zile copacul va fi evacuat.
În grădinița Nr. 4 din orașul Bălți sunt înscriși 250 de copii.
Comentariile sunt închise