Un bărbat a luat ostatici propriii copii, la Anenii Noi, și amenința că-i ucide. Minorii, eliberați de mascații de la Fulger

Poliția în alertă la Anenii Noi, unde un bărbat s-a baricadat într-o casă și ține ostatici mai multe persoane, inclusiv copii minori pe care amenința că-i ucide. Timp de câteva ore, mai mulți polițiști, procurori, dar și un psiholog al Poliției, au încercat să facă tot posibilul pentru a elibera minorii, relatează cotidianul.md

Solicitată de Cotidianul, ofițera de presă a Inspectoratului General de Poliție, Silvia Vetcu, a declarat că oamenii legii au fost alertați în această dimineață, în jurul orei 06.00, de o femeie care a comunicat că finul ei, fiind în stare ebrietate, a venit la domiciliul său și a agresat membrii familiei.

Potrvit femeii, acesta și-a amenințat fosta soție că omoară copiii minori, dacă nu se întoarce la el.

Totodată, Silvia Vetcu a precizat că „datorita intervenției Ministrului afacerilor interne, Șefului poliției Naționale, polițiști și mascații de la BPDS „Fulger” aflați la fața locului, în jurul orei 8.45, copii au fost eliberați, iar agresorul imobilizat. Copiii sunt în afara oricărui pericol, primind consiliere psihologică din partea specialiștilor.

Sursa: cotidianul.md

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture