Un avocat din Capitală a fost denunțat la Centrul Național Anticorupție după ce ar fi pretins mită de 52 de mii de euro de la mama unui inculpat, al cărui interese le-a reprezentat în instanța de judecată. Avocatul ar fi cerut banii pentru a-l scăpa de închisoare, bărbatul fiind învinuit de omor, transmite tv8.md.
Bănuitul ar fi contactat-o pe mama inculpatului, susţinând că ar avea influenţă asupra unor magistraţi ai Curţii Supreme de Justiţie şi că i-ar putea determina să-i achite feciorul, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă. Pentru serviciile sale, avocatul ar fi pretins 45 000 de euro, iar peste un timp – încă 7000 de euro. În total, denunţătorul a transmis personal şi prin terţi suma de 52 000 de euro.
După denunț, ofiţerii Direcţiei generale teritoriale Nord a CNA şi procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupţie au iniţiat o urmărire penală pentru trafic de influenţă. Astăzi, în urma acţiunilor de urmărire penală, avocatul a fost reţinut şi plasat în izolator pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 8 ani de detenţie sau amendă penală.
Foto din resurse deschise.
Comentariile sunt închise