Ucraina nu vrea ca Rusia să îi decidă soarta

Cancelariile occidentale se pregătesc să sancţioneze dur o eventuală agresiune a Rusiei în estul Ucrainei. Rusia face presiuni asupra Washingtonului şi NATO privind garanţiile de securitate şi ameninţă cu acţiuni militare dacă Alianţa se va extinde.

0

La graniţa Ucrainei sunt deja masate trupe ruse, iar atmosfera este una incendiară. Trimișii speciali ai TVR, Relu Calota și Vlad Ungar, se află în aceste zile în cel mai fierbinte punct al planetei de unde ne aduc imaginile şi informațiile momentului, transmite  Tvr.ro.

Cu un dispozitiv militar impresionant masat la graniţa Ucrainei, scenariul unei invazii ruse este luat în calcul de cancelariile occidentale.Este luat în calcul şi de ucrainenii care se pregătesc pentru ce e mai rău.

Nu au fost însă epuizate toate mijloacele diplomatice.În urmă cu opt ani, în zona centrală a Kievului, ucrainenii aproape că au simţit gustul libertăţii şi al democraţiei. Timp de patru luni, cât a durat Euromaidanul, ei au arătat lumii întregi că îşi doresc ca ţara lor să facă parte din UE.

În luna februarie 2014 a venit reacţia Rusiei, care a ocupat Peninsula Crimeea, iar din acel moment a urmat anexarea ei.Din acel moment a urmat o permanentă tensiune între Ucraina şi Rusia. Agresiunile din partea Moscovei s-au înteţit.

Mai mult decât atât oamenii vor să simtă că ei decid soarta ţări lor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture