Țuțu are în continuare interdicția de a părăsi localitatea. Prima ședință de judecată stabilită pe 2 iunie
Măsura preventivă „obligația de a nu părăsi localitatea” a fost prelungită în cazul fostului deputat democrat Constantin Țuțu, ne-au comunicat reprezentanții Procuraturii Generale.
Prima ședință de judecată în dosarul în care Țuțu este învinuit de trafic de influență a fost programată pentru data de 2 iunie.
La 11 mai, Procuratura Anticorupție a informat că a finalizat și expediat în judecată cauza penală de învinuire a fostului deputat Constantin Țuțu pentru două capete de acuzare. Este vorba despre ,,trafic de influență” și ,,escrocherie în proporții deosebit de mari”.
Potrivit probatoriului, ex-deputatul PDM ar fi pretins și primit 20 de mii de euro de la rudele unui bărbat. În schimbul acestei sume, fostul deputat le-a promis că poate influența decizia procurorilor în vederea eliberării învinuitului din arest, deși, în realitate, nu avea asemenea influențe.
Cât despre cel de-al treilea capăt de acuzare imputat acestuia, ,,îmbogățire ilicită”, urmărirea penală continuă, dosarul fiind disjuns într-o procedură separată, procurorii fiind în așteptarea concluziilor ARBI pentru a se decide în consecință.
În luna martie, fostul deputat s-a predat benevol organelor de drept din Republica Moldova, la punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița.
Sursa: zdg.md
Comentariile sunt închise