TURCIA: UN PRESUPUS KAMIKAZE DIN SI S-A ARUNCAT ÎN AER ÎN CURSUL UNEI OPERAȚIUNI A POLIȚIEI

Un presupus jihadist din gruparea Statul Islamic (SI) s-a aruncat în aer în timpul unei percheziții a poliției într-un imobil din Gaziantep, oraș din Turcia situat în apropiere de frontiera cu Siria, au informat joi mai multe media, scrie AFP, citat de agerpres.ro.

Un terorist care se afla într-o ascunzătoare a Daech (acronimul arab al SI) și-a acționat centura cu explozivi” remarcând prezența polițiștilor, a transmis agenția de presă Dogan, fără să precizeze dacă forțele de securitate au fost lovite. Numeroase ambulanțe au fost trimise la fața locului, potrivit agenției.

Niciun polițist nu a fost rănit, a transmis agenția proguvernamentală de presă Anatolia, adăugând că teroristul a murit în explozie și că o altă persoană care se găsea în imobil a fost arestată.

Turcia este în stare de alertă maximă după ce a fost lovită de o serie de atentate sinucigașe legate de conflictul kurd sau atribuite SI, care au făcut zeci de morți.

Nivelul de vigilență a fost deosebit de ridicat joi, zi de sărbătoare în Turcia, care a marcat Sărbătoarea tineretului și sportului în comemorarea declanșării „războiului de independență” lansat în 1919 de Mustafa Kemal Atatürk.

Membru al NATO și al coaliției antijihadiste conduse de Statele Unite, Turcia pare să își fi intensificat operațiunile împotriva SI în nordul Siriei, unde jihadiștii dețin controlul asupra unor zone de la granița turcă.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture