Trimis în judecată, după ce a abuzat sexual două minore, inclusiv propriul copil
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a dosarului penal al unui bărbat cu vârsta de peste 50 de ani, din municipiul Chișinău, care și-a abuzat sexual propria fiică, precum și fiica unor cunoscuți.
Potrivit investigațiilor efectuate de Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane al IGP, sub supravegherea procurorilor PCCOCS, abuzarea uneia din cele două fiice a avut loc timp de 10 ani, și a început atunci când aceasta avea vârsta de șapte ani, în anul 1998. Abuzul sexual a avut loc în forme perverse, în casa în care locuiau. Pentru înfrângerea rezistentei minorei, acesta aplica violența psihică.
La o nouă tentativă de abuzare a ei, când avea vârsta de 17 ani, aceasta nu a rezistat și și-a provocat leziuni corporale, ca formă de exprimare extremă a dezacordului ei. Ulterior, aceasta i-a povestit mamei, care însă nu l-a denunțat autorităților (chiar dacă era agresată fizic de către soț) așa cum acesta a amenințat-o că dacă o va face, își va pune capăt zilelor. Abuzul a încetat odată cu plecarea fiicei de la casa părintească. În toamna lui 2021, însăși fiica a depus plângere împotriva tatălui, după ce i-a deconspirat abuzul comis față de a doua victimă. Inculpatul, însă, nu-și recunoaște vinovăția.
În ceea ce privește abuzul comis față de a doua victimă, acesta a început în anul 2018, atunci când bărbatul deja locuia singur. Atunci, inculpatul a recrutat fiica unor cunoscuți, care avea vârsta de 14 ani, când a ademenit-o și a determinat-o să întrețină relații sexuale, inclusiv în forme perverse. Abuzul a continuat până în ziua reținerii, la sfârșitul lunii noiembrie a anului 2021.
După reținerea acestuia, una din victime a fost plasată în Centrul de plasament a victimelor și potențialelor victime a traficului de ființe umane, iar ambele au beneficiat de consiliere psihologică corespunzătoare. Procurorii i-au formulat acestuia învinuirea de comiterea acțiunilor cu caracter sexual și de întreținerea relațiilor sexuale cu persoane care nu au împlinit vârsta de 16 ani.
Ulterior, la solicitarea procurorilor PCCOCS, abuzatorul a fost plasat în arest preventiv, unde se află și acum.
Potrivit legii, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, inculpatul se prevalează de prezumția nevinovăției.