Caz cutremurător în satul Danu din raionul Glodeni. Trei copii au ars de vii în această noapte.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în noaptea de marți spre miercuri, la ora 00:16 minute, Serviciul de Dispecerat Nord a fost alertat în legătură cu izbucnirea unui incendiu în satul Danu, raionul Glodeni. La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri, salvatorii stabilind că o casă de locuit este cuprinsă de flăcări.
În timpul intervenției de stingere, pompierii au depistat în interiorul locuinței corpurile neînsuflețite a trei minori: două fete și un băiat. S-a constatat că o fată avea 7 ani, un băiat – 4 ani și o altă fetiţă era de o lună. Localizarea incendiului a fost anunțată către ora 00:37 minute, suprafața de ardere fiind estimată la aproximativ 12 metri pătrați.
Circumstanțele izbucnirii incendiului și cauza urmează să fie cercetate și stabilite, organele de drept cercetând alte date și cauza decesului celor trei minori.
Șeful adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc, a declarat pentru Deschide.MD că ambii părinți ai copiilor erau acasă în momentul tragediei. La un moment dat, femeia a ieșit afară ca să spele căruciorul unuia dintre micuți. Când a observat că arde ceva în casă, a strigat la soț. Bărbatul nu a reuşit să-şi salveze copiii. Mai apoi, a alergat la un vecin care, la rândul său, a chemat pompierii. Ulterior, după ce le-au făcut analize celor doi părinți ai copiilor, oamenii legii au constatat că ambii aveau alcool în sânge.
Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Glodeni, Ludmila Condrat, a relatat pentru Deschide.MD că pe cazul dat a fost inițiată o cauză penala în baza art. 149 din Codul penal:„Lipsire de viață din imprudență”. Dacă vor fi găsiți vinovați, părinții copiilor riscă închisoare de la 2 la 6 ani.
Comentariile sunt închise