Din cauza migrației masive tot mai puțin tineri din Bălți sunt încorporați în rândurile Armatei Naționale. Cel puțin asta a menționat Șeful Serviciului Civil și Evidență Militară a municipiului Bălți, Ghenadie Guțu. Mai mult, acesta a adăugat, că numărul recruților care invocă probleme de sănătate este în creștere.
Ghenadie Guțu a explicat echipei BTV, cum are loc procesul de înrolare în armată. Astfel, viitorii recruți sunt selectați încă de pe băncile școlii. Adolescenții, care au împlinit vârsta de 16 ani, la solicitarea reprezentanților Serviciului Civil și Evidență Militară, sunt chemați să treacă comisia medico-militară, care constată dacă persoanele sunt apte sau nu pentru satisfacerea serviciului militar.
La atingerea majoratului, junii apți primesc o citație de la centre de evidență militară. Campania de recrutare are loc de două ori pe an, în perioadele aprilie – iulie și octombrie – ianuarie. Conform datelor prezentate de Ghenadie Guțu, în anul 2016 au fost încorporați peste 100 de tineri din orașul Bălți.
Cei care nu doresc să satisfacă serviciul militar în termen pot găsi diverse alternative, una dintre acestea ar fi îndeplinirea serviciului civil. Acesta este un serviciu de stat, care poate fi îndeplinit fie din convingeri religioase, fie etice, morale și umanitare .
Sunt anumite categorii de persoane care din motive familiare, din necesitatea de continua studiile sunt scutiți de serviciul militar. De acestă facilitate beneficieazăși persoanele care desfășoară activități de deputat în parlament sau consilier în administrația publică locală.
Multe persoane care se eschivează de la serviciului militar obligatoriu, sunt pedepsiți contravențional sau penal. Aceasta lege, însă nu se răsfrânge asupra persoanelor, care deja au împlinit vârsta de 27 de ani. Durata serviciului militar în termen este de 12 luni.
Din octombrie 2016 până în ianuarie 2017 au fost înrolați în Armata Națională 1100 de recruți.
Comentariile sunt închise