Tiraspolul recunoaște că a primit 31 de mii de fiole de Sputnik V și amână vaccinarea până la livrarea celei de-a doua doze
Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a recunoscut că regiunea separatistă a primit 31 de mii de doze de vaccin rusesc Sputnik V, deși la primirea lotului vorbea despre 62 de mii de doze. Acesta zice că înțelegerea inițială cu Rusia a fost cu privire la 31 de mii de doze. Totodată, vaccinarea cu serul rusesc se amână până la primirea dozelor rapel, Sputnik V fiind un vaccin format din două doze cu componență diferită. A doua componentă a vaccinului ar urma să fie livrată în trei săptămâni, transmite deschide.md.
Deși, Sputnik V a fost demult așteptat în regiune, populația de acolo având cea mai mare încredere în acest ser, deocamdată vaccinarea are loc cu vaccinurile venite prin intermediul României și platformei Covax.
Foto: deschide.md.
Comentariile sunt închise