Tiraspolul nu vede perspective pentru reluarea negocierilor cu Chișinăul

Liderul Transnistriei, Vadim Krasnoselski, nu vede deocamdată perspective pentru reluarea procesului de negocieri cu Moldova. Potrivit Infotag, despre aceasta el a declarat luni, în cadrul unei întrevederi la Tiraspol cu Ambasadorul SUA în RM, Dereck Hogan.

„Transnistria este îngrijorată faţă de încetinirea serioasă a dinamicii procesului de negocieri dintre Tiraspol şi Chişinău. Procesul de negocieri este practic stagnat, iar perspectivele reluării dialogului normal nu sunt încă clare”, a menţionat Krasnoselski.

El a subliniat că problemele umanitare, sociale se acumulează şi multe dintre ele nu sunt rezolvate cu anii.

„Aceste probleme, care nu au legătură cu pandemia, trebuie rezolvate în regim de lucru. Funcţionarii nu trebuie să-şi justifice inacţiunile prin pandemie. Trebuie să găsim oportunităţi pentru a relua comunicarea normală”, a spus el.

Potrivit comunicatului liderului de la Tiraspol, la întrevedere interlocutorii au făcut un schimb de opinii pe problemele actuale de pe agenda de negocieri.

„Dereck Hogan şi-a exprimat speranţa că relaţiile moldo-transnistrene vor fi reglementate cât mai curând referitor la toate aspectele disponibile şi a dat asigurări că SUA, în calitate de observator al procesului de negocieri, va oferi părţilor contribuţie în soluţionarea problemelor acumulate”, se arată în comunicat.

Sursa: infotag.md

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture