Anticafeneaua din Bălți vine cu un nou serviciu pentru tineri: ore gratuite de limbă engleză. Astfel, de săptămâna viitoare, toți doritorii vor avea posibilitate să învețe limba străină, ghidați de un voluntar de la Corpul Păcii. Tinerii vor putea opta pentru diferite nivele de predare, începător și avansat. Anunțul a fost făcut în cadrul întâlnirii cu directorii adjuncți ai instituțiilor de învățământ din Bălți cu reprezentanții anticafenelei, care a avut drept scop promovarea serviciilor prestate de „Centrul de Resurse pentru Adolescenți și Tineri”.
O altă noutate este că voluntarii activi se vor alege cu un document de experiență în domeniu.
Reprezentanții instituțiilor de învățământ spun că elevii obțin rezultate bune în urma vizitelor la centru.
Anticafeneaua este amplasată în cadrul „Centrului de Resurse pentru Adolescenți și Tineri”, ai „Direcției Învățământ Tineret și Sport”, sediul gimnaziului nr.14. Aici, pe lângă faptul că sunt desfășurate ateliere de creație hand made, dezbateri, cântece la chitară, pregătirea orelor pentru acasă și jocuri care dezvoltă relațiile interpersonale, tinerii sunt susținuți și ghidați de câțiva specialiști în domeniul juridic, economie și psihologie.
Comentariile sunt închise