Zeci de tineri din Bălți au fost ghidați în alegerea unei profesii, chiar de specialiști în domenii. Activitatea a fost organizată în incinta liceului „Ștefan cel Mare”. Pedagogi, psihologi, bucătari, polițiști, sunt doar unele dintre profesiile cu care au făcut cunoștință elevii din clasa a VIII-a până în clasa a XII-a.
IGOR POȘTARI, DIRECTORUL LICEULUI „ȘTEFAN CEL MARE”: „Astăzi suntem într-o activitate în cadrul Platformei de Socializare a Tineretului, „Vocea Tinerei Generații”, la Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare”. Este un grant pe care l-am câștigat împreună cu Guvernul Republicii Polone. Este a patra activitate, care se numește „Tinerii și ghidarea în carieră”. Ne-am propus împreună cu asociația obștească „Anima”, reprezentată de Nona Mihalcean, să efectuăm un training cu elevii noștri. La această activitate sunt invitați oameni de diferite specialități: cadre didactice, psihologi, lucrători medicali, lucrători ai instituțiilor publice, polițiști, care vor vorbi depre profesia lor.”
Scopul activității este ca elevii să obțină suficientă informație, pentru a alege corect profesia, pe care o vor urma.
NONA MIHALCEAN, DIRECTOR INTERIMAR CRAT, REPREZENTANT A.O. „ANIMA”: „Platforma socială care a fost deschisă acum câteva luni la liceul „Ștefan cel Mare”, desfășoară diferite activități nonformale. Am reușit să realizăm ateliere de creație, teatru forum, cafeneaua publică, unde au participat peste o sută de tineri din liceu și din afară.
Astăzi suntem într-o activitate deosebită-biblioteca vie. Este o metodă prin care vrem să transmitem informații importante pentru tineri. Dorim să-i implicăm în alegerea profesiei corecte.”
Elevii spun că este o experiență deosebită pentru ei. Unii chiar și-au găsit vocația.
ELENA HARTIUC, ELEVĂ CLASA A XI-A: „Cred că este un eveniment util. Aștept să aflu mai multe despre unele profesii. Avem acum o posibilitate unică, să comunicăm cu reprezentanții mai multor profesii și să înțelegem toate subtilitățile meseriei pe care dorim să o urmăm.”
ALEXANDRA SPIJAFCA, ELEVĂ CLASA A XI-A: „Eu am ales exact ce doresc, să activez în poliție. Cred că voi afla multe lucruri utile și interesante.”
Cei care au venit în fața elevilor cu povețe, doresc ca tinerii să înțeleagă cât de importantă este alegerea profesiei.
STELA LUPAȘCU, PROFESOARĂ: „Eu vreau ca elevii să înțeleagă faptul, că a alege o profesie nu este atât de ușor, acum când sunt în perioada de a alege. Le-am spus copiilor că nu este ușor să fii pedagog și nu oricine poate fi pedagog, doar cel care iubește copiii. Vreau să le cultiv copiilor dragostea față de această profesie, nu pur și simplu merg să fiu pedagog, că nu știu ce să aleg și în alt domeniu nu pot activa. Nu e corect, trebuie să ai vocație.”
LUDMILA BACIU, BUCĂTAR: „Copiii întreabă cum a fost și cum este. Le spun că acum sunt condiții mult mai bune, tehnologii noi. Le spun că dacă îți iubești meseria își reușește.”
Și polițiștii au venit cu sfaturi pentru elevii, care vor să stea la straja păcii.
ION ȘONTEA, ANGAJAT IP BĂLȚI: „Trebuie să fie în primul rând deștept, sociabil, să fie pregătioți fizic, pentru că este un aspect foarte important.”
În total, la eveniment au luat parte peste 60 de tineri, care își fac studiile la liceul „Ștefan cel Mare”, dar și alte instituții de învățământ din oraș.
Înființarea unei Platformei de socializare a fost posibilă datorită Direcției Învățămînt, Tineret și Sport, în cooperare cu A.O. „Anima” și a co-finanțării din partea Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Polone, în cadrul programului „Fondul de Granturi Mici”.
Comentariile sunt închise