TINERII CĂSĂTORIȚI NU VOR SĂ SE ÎMPARTĂ CU BUNURILE ACUMULATE PÂNĂ LA NUNTĂ

https://youtu.be/c26wnTE3krs

Pe lîngă verighete, rochie şi pantofi, mirii contemporani se gîndesc din ce în ce mai des cum să-și protejeze bunurile acumulate până a spune „Da” în fața altarului.

Moda occidentală a pactelor matrimoniale începe să se bucure de succes printre moldovenii, care caută să semneze un document ce i-ar salva de un divorț păgubos.

Contractul prenupțial se încheie la notar şi costă cel mult o mie de lei. Acolo, fiecare dintre soţi va trece şi averea cu care vine. Şi, după caz, aceiaşi cu care va pleca. Documentele de acest fel pot fi perfectate atît înainte de căsătorie, cît și după ani buni de mariaj, de obicei, după ce unul din parteneri „o ia pe căi greșite”.

„Pentru a putea mai ușor să treacă de anumite litigii, să soluționeze anumite litigii care apar în momentul împărțirii bunurilor fie că ele sînt agonisite în timpul căsătoriei, fie că le primesc la nuntă de exemplu, fie le primesc înainte de nuntă dar sînt din partea ambilor părinți”, a declarat avocatul Victor Panțîru.

Chiar dacă juriștii spun că instanțele sînt pline de soţi care îşi partajează casa, mașina sau averile cu multe zerouri, contractul prenupțial este încă un subiect destul de sensibil printre îndrăgostiți. Avocații sînt însă destul de pragmatici și spun că în cel mult cinci ani, la înțelegeri matrimoniale va recurge fiecare al doilea cuplu.

„Eu cred că pe viitor la acest contract se va recurge des, pentru că e mai bine să previi decît să lecuiești. Ceea ce de fapt rezolvă acest contract matrimonial este înțelegerea dintre părți că bunurile achiziționate din cîștigul unui singur partener, în caz de divorț rămîn ale lui și urmează să fie tratate ca atare”, a explicat Victor Panțîru.

Moldovenii sînt de părere că înțelegerile prenupțiale sunt un fel de colac de salvare pentru persoanele cu averi, dar și pentru cei care nu sunt siguri pe sentimentele omului de alături: „Am o părere pozitivă. Mi se pare normal ca atunci cînd vrei să divorțezi, bunurile să nu aparțină unei singure persoane, ci să fie împărțite în jumătate”, spune un tânăr.

„Atunci cînd există un contract matrimonial, părțile din timp stabilesc regimul bunurilor care urmează să fie partajate ulterior și cred că este o idee bună. Nu cred că este egoism, este o prevedere legală și dacă vedem practica țărilor străine, în Europa și America vedem că nu este egoism. Pentru că soții suferă mult mai mult atunci cînd ajung la partajarea averii”, este de părere o locuitoare a capitalei

Contractele matrimoniale au o formă flexibilă, ele pot conține mai multe condiții pentru ambii soți și pot fi perfectate atît înainte de căsătorie, cît și după aceasta.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture