Tăierea ilegală a pomilor de Crăciun: Care sunt sancțiunile prevăzute de lege

Această perioadă a iernii aduce un motiv minunat pentru buna dispoziție, veselie și sărbători, iar pomii de Crăciun vor întregi acest minunat prilej. Cu toate acestea, unii cetățeni admit diverse acțiuni ilegale pentru a obține un pom.

0

Agenţia „Moldsilva” vine cu atenționări privind tăierile ilicite a pinului, molidului sau a oricăror conifere din fondul forestier al Republicii Moldova este strict interzisă, iar cei care întreprind  acţiuni de genul dat, vor avea de suportat consecinţele aplicării cadrului legal din ţara noastră.

Astfel conform p. 2 al Anexei nr. 1 a Codului Silvic nr.887 din 21.06.1996, în cazul tăierii ilicite şi vătămării până la gradul de încetare a creşterii în perioada decembrie-ianuarie a arborilor de conifere, cuantumul despăgubirilor se calculează conform tarifelor indicate și constituie de la 1000 până la 2000 lei, iar amenda conform Codului Contravențional Nr. 218 din 24-10-2008 este de la 1200 până la circa 1500 lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la circa 40 la 60 de ore”, se arată în comunicatul emis de Agenția „Moldsilva”.

În contextul dat, silvicultorii anunţă că echipele mobile care au menirea să contracareze acţiunile ilegale din cadrul fondului forestier, vor fi sporite numeric şi în colaborare cu alte organe abilitate ale statului, vor atrage o atenţie sporită neadmiterii tăierilor  ilicite a pomilor de Crăciun.

Agenția „Moldsilva” vine cu un apel către cetățeni, menționând faptul că în cazul depistării unor ilegalităţi în fondul forestier, aceștia  sunt rugaţi să apeleze prin intermediul Liniei specializate anticorupţie, tel: 022 211 311.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture