Reprezentanții primăriei municipiului Bălți, Regimentului de Patrulare Nord, transportatorilor de călători și Agenției Naționale Transport Auto s-au așezat la masa de negocieri pentru a identifica un șir de soluții de depășire a crizei de acum o săptămână când sute de oameni din localitățile limitrofe ale municipiului n-au ajuns la destinație.
Motivul acestei nedumeriri potrivit viceprimarului de Bălți, Igor Șeremet a fost și este faptul că microbuzele de pe rutele interurbane nu au dreptul să tranziteze drumurile urbiei pentru că în autorizațiile obținute de transportatorii de la ANTA, aceste itinerare nu sunt indicate.
Pe lângă problema itinerariilor confuze, șoferii care tranzitează orașul Bălți staționează neautorizat la doleanțele pasagerilor. Mai mult ca atât unii dintre ei au creat așa- zisele autogări clandestine. Una dintre acestea se află la intersecția străzilor 31 august și Ștefan cel Mare și Sfânt .
Administratorii companiilor de transportare a pasagerilor au solicita reprezentanților primăriei să stabilească traseele pe care să circule microbuzele interurbane pentru a diminua atât problema cu transportul pasagerilor cât și aglomerării în trafic. Aceștia au mai solicitat să fie creată o stație suplimentară, deoare cea terminus este Autogara.
Reprezentanții ANTA care au fost prezenți la această întrevedere au luat cunoștință de cauză și au declarat că atât transportatorii de călători cât si reprezentanții primărieie trebuie să identifice soluțiile necesare pentru depășirea crizei.
Precizăm că în noiembrie 2013 fosta cunducerea a primăriei de Bălți a luat o decizie prin care a interziz circularea transportului interurban prin municipiu. Actuala conducere a primăriei nu poate modifica această decizie pentru că a fost menținută printr-o hotărâre a Curții supreme de Justiție.
Comentariile sunt închise