Sute de persoane au fost arestate în întreaga lume în cadrul unei uriaşe operaţiuni internaţionale a poliţiei împotriva criminalităţii organizate. Mii de mesaje pe care membrii grupării și le trimiteau cu privire la trafic de droguri sau asasinate au fost decriptate cu ajutorul unei aplicații pe care infractorii o foloseau fără să știe că este controlată de FBI. „Practic, ei şi-au pus cătuşele de la unul la altul, neştiind că îi ascultăm tot timpul”, a spus șeful poliției australiene, scrie digi24.ro.
Această operaţiune a fost declanşată de poliţia din mai multe ţări din Europa, din Statele Unite, Australia şi Noua Zeelandă, care a reuşit să decodifice, în timp real şi timp de trei ani, mii de comunicaţii criptate în cadrul grupărilor criminale de tot felul, a indicat poliţia australiană într-un comunicat, scrie AFP.
„Cea mai sofisticată operațiune din lume”
La rândul său, poliţia neozeelandeză a descris operaţiunea drept „cea mai sofisticată din lume efectuată până în prezent de forţele de ordine împotriva crimei organizate”.
Interceptarea masivă a mesajelor a fost posibilă cu ajutorul unei aplicaţii numite ANoM, de care se serveau infractori din întreaga lume pentru a comunica în mod formă criptat, dar care era de fapt controlată de FBI, poliţia federală americană.
Mesajele se refereau în special la proiecte de asasinat şi trafic de droguri şi de arme, a precizat poliţia australiană care a arestat 224 de persoane din toate regiunile ţării.
„Sute de persoane au fost arestate” în afara Australiei, a adăugat aceeaşi sursă.
Poliţia din Noua Zeelandă a anunţat arestarea a 35 de persoane, mai ales pentru trafic de droguri şi spălare de bani.
Aplicaţia ANoM era instalată pe telefoane mobile care, lipsite de orice altă funcţionalitate, se tranzacţionau pe piaţa neagră.
Un telefon de acest tip putea comunica numai cu un alt telefon care conţinea aplicaţia
„Un criminal trebuia să cunoască un alt criminal pentru a obţine acest material”, a explicat poliţia australiană într-un comunicat.
„Aparatele au circulat şi popularitatea lor a crescut în rândul infractorilor, care aveau încredere în legitimitatea aplicaţiei, deoarece marile figuri ale crimei organizate erau garanţi ai integrităţii acesteia”, a adăugat sursa.
„Aceşti influenceri criminali au pus poliţia federală australiană în buzunarul a sute de presupuşi infractori”, şi-a exprimat mulţumirea şeful poliţiei australiene, Reece Kershaw, în comunicat.
„Practic, ei şi-au pus cătuşele de la unul la altul adoptând şi având încredere în ANoM şi comunicând deschis, neştiind că îi ascultăm tot timpul”, a adăugat el.
Operaţiunea a primit numele de cod „Ironside” în Australia şi „Trojan Shield” la nivel mondial.
Foto: digi24.ro.
Comentariile sunt închise