SUSȚINE DESCHIDEREA UNEI CREȘE SOCIALE DIN BĂLȚI!

În Moldova a fost lansată campania „Rostul Postului”, în susţinerea deschiderii unei creşe sociale pentru copiii din familiile defavorizate din Bălţi. Iniţiativa aparţine organizaţiei nonguvernamentale,  „Copil, Comunitate, Familie”. Persoanele care doresc să facă un act de caritate, pot transfera banii pentru unele produse neconsumate, dar achitate în folosul creşei sociale accesând saitul  www.rostulpostului.md. Potrivit coordonotorului cumunicare CCF Moldova, Lina Botnaru suma donată de fiecare persoană va fi dublată de o subdiviziune a Băncii Europene pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare.

Prin această campanie, organizatorii își doresc ca postul să nu fie doar o  simplă abținere de la unele bucate dar să fie și plin de gesturi frumoase.

În municipiul Bălți există deja o creșă asemănătoare. Această grupă este frecventată de 12 copii din familii cu probleme financiare.Vârsta micuților este între 4 luni și trei ani. Părinții acestor bebeluși sunt nevoiți să muncească pentru a-și câștiga existența, iar această creșă îi ajută să nu-și abandoneză copii la orfelinate.

Este și cazul unei mame care își crește fiica de una singură. Când Maria a împlinit 8 luni, mama a dat-o la această creșă pentru ca să aibă posibilitatea s-ă meargă la muncă. De la început i-a fost greu dar mai apoi, micuța s-a adaptat. Mama are doar cuvinte de laudă față de personalul instituției.

Creșa socială din Bălți l-a ajutat și pe alt părinte să nu-și abandoneze copilul. Este vorba despre acest bărbat care își crește singur fetița. Imediat ce s-a născut,  Amelia a rămas s-ă locuiască cu tatăl ei, deoarece mama suferă de alcoolism.  Bărbatul a învățat să-i schimbe scutecele, să-i facă baie și să-i prepare mâncare. Direcția de asistență socială a venit în ajutorul acestei familii și le-a reparat o mașină de spălat și un frigider. Tatăl spune că pentru nimic în lume nu și-ar abandona copilul , indiferent de greutăți și nevoi.

Când Amelia a împlinit 6 luni, toate rezervele s-au irosit, tata fost nevoit să meargă la serviciu.

Directorul instituției spune că personalul este ales cu mare grijă. Cel mai mult se apreciază dragostea pentru copii.

În această instituție activează și medici calificați. Copii sunt consultați de diferiți specialiști atunci când este nevoie. La fel, micuții beneficiază de proceduri fizioterapeutice și masaj .

Educatoarele sunt cele care au devenit o a doua familie pentru acești copii.

Reprezentații CCF Moldova, își doresc să deschidă încă o  grupă -creșe după acest model. Aceștia au idenitificat deja un edificiu unde ar urma să fie localizat. Banii adunați în urma campanie ”Rostul Postului” vor merge pentru reparația clădirii.

Pentru a susține această inițiativă mai multe personalități renumite din Moldova printre care Adrian Ursu, Nata Alobt, Tatiana Țîbuleac sau Vasile Botnaru, au făcut un apel către cetățeni pentru a face un gest de binefacere.

Bilanţul campaniei „Rostul Postului” va fi făcut în ajun de Paşti. Fiecare persoană care dorește să doneze este îndemnată să acceseze saitul www.rostulpostului.md să aleagă mâncarea virtuală de la care va renunța timp de o zi și să o achite cu orice card bancar.

Campania ”Rostul Postului” este preluată din România.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture