SUA: doi răniţi în incendiul de la Trump Tower din New York

Două persoane au fost rănite, dintre care una grav, într-un incendiu izbucnit dimineaţa zilei de 8 ianuarie la acoperişul Trump Tower din centrul Manhattanului, a anunţat Departamentul de Pompieri din New York, citat de Reuters.

Preşedintele Statelor Unite Donald Trump se afla la Washington în acel moment.

Deşi presa locală a anunţat iniţial că nu există răniţi, o persoană a fost rănită grav, viaţa fiindu-i în pericol, iar o alta a fost rănită uşor, potrivit Departamentului de Pompieri, relatează agerpres.ro.

Eric Trump, unul dintre fiii preşedintelui, a a scris pe Twitter că a fost un mic incendiu provocat de o instalaţie electrică la turnul de răcire de pe acoperişul clădirii.

„Departamentul de Pompieri din New York a fost aici în câteva minute şi a făcut o treabă incredibilă”, a spus tânărul Trump. „Bărbaţii şi femeile din #FDNY sunt adevăraţi eroi şi merită cele mai sincere mulţumiri şi laude!”, – a adăugat el în postarea sa pe Twitter.

Incendiul a fost anunţat prin telefon cu puţin înainte de ora locală 07.00 (12.00 GMT) la ultimul etaj al clădirii-turn, care a fost reşedinţa principală a lui Trump înainte de victoria în alegeri şi învestirea sa în urmă cu aproape un an, potrivit pompierilor.

După mai mult de 90 de minute de la anunţul incendiului, 26 de unităţi, ceea ce înseamnă 84 de pompieri, erau încă la faţa locului, potrivit purtătorului de cuvânt al departamentului, pompierul Ken Reilly.

În Trump Tower sunt atât apartamente de locuit, cât şi birouri.

 

Sursă: agerpres.ro

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture