Studentul care va beneficia de bursa Viorel Mardare, e pasionat de cinematografie și educația prin film
A fost desemnat beneficiarul bursei Viorel Mardare, oferită de Purcari. Comisia de evaluare, din care au făcut parte reprezentanți ai Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP) și ai Vinăriei Purcari, l-a desemnat câștigător pe Liviu Rotaru, care va beneficia de o bursă în valoare de 1.000 de lei lunar pe parcursul unui an. Iată mai multe detalii despre tânăr.
Liviu Rotaru este student în anul III la Departamentul Multimedia, Facultatea Regie Film & TV din cadrul AMTAP. Tânărul este pasionat de cinematografie și de educația prin film de când era elev și a făcut deja câteva filme, printre care se număru și lungmetrajul „Povestea”, în 2017, și scurtmetrajul „Înainte, eternitate”, în 2019, care a fost selectat la mai multe festivaluri internaționale. Cel mai recent film al lui este „Fire de nisip”, transmite agora.md.
Voluntar în țările nordice și acasă
Liviu mai este pasionat de țările nordice. A făcut voluntariat în Vevelstad, Norvegia, timp de un an, unde a predat tinerilor de acolo arta cinematografică, precum și limbile engleză și rusă. Pe lângă limbile menționate mai sus, Liviu vorbește germana, norvegiana și suedeza. El a participat recent la un program de studii desfășurat la Academia de Arte din Bratislava, unde au fost invitați cei mai buni profesori de artă a imaginii și scenaristică din Praga și Viena.
„M-am bucurat să aflu că am fost desemnat câștigătorul acestei competiții. Chiar acum lucrez asupra unui film ce urmează a fi realizat în Islanda, de aceea acești bani îmi vor prinde bine. Sunt onorat că voi primi această bursă, care poartă numele regretatului regizor Viorel Mardare. Viorel Mardare a avut întotdeauna o viziune diferită de ceilalți și cred că aici ne asemănăm. Deși s-a remarcat mai mult prin spoturi publicitare, știu că visul lui a fost să facă filme. Și eu îmi doresc acest lucru, iată de ce lucrez încontinuu pentru a-mi perfecționa abilitățile de regizor”.
Liviu Rotaru, câștigător bursă
„În numele instituției pe care o reprezint, aș vrea să îl felicit pe studentul nostru, care a reușit să convingă juriul că merită să fie deținătorul acestei burse prin dosarul pe care l-a prezentat. Suntem recunoscători organizatorilor acestei acțiuni pentru că păstrează vie amintirea lui Viorel Mardare și au venit cu ideea de a susține tinerele talente ale acestei țări, care vor continua lucrul neterminat al regretatului regizor și al fostului nostru student”.
Victoria Melnic, rector AMTAP
Amintim că acest concurs a fost destinat studenților anului III și IV Licență și celor din anul I Master, Departamentul Multimedia al AMTAP. Candidații au trebuit să depună un dosar care să conțină un scenariu pentru un spot publicitar. Pe lângă scenariul prezentat, s-a luat în calcul și reușita academică, dar și activitățile extracurriculare.
Despre Viorel Mardare
Viorel Mardare (7 octombrie 1981 – 9 martie 2019) a fost jurnalist, scenarist și regizor. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova și Regie Film la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. În calitate de tânăr cineast, a activat în echipele lui Igor Cobileanski și Sergiu Prodan. A promovat Republica Moldova și locuitorii ei printr-o serie de spoturi sociale și publicitare îndrăgite de publicul larg și apreciate acasă și în străinătate. A fost și autorul mai multor editoriale și cronici de presă, al unor pamflete prin care a ridiculizat promovarea unor pseudovalori.