Studenții, obligați să prezinte test la COVID-19 la cazarea în cămine? Ministra Sănătății: N-am dat indicații, dar sunt colectivități mari
Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, afirmă că situația epidemiologică din colectivitățile pari, așa cum sunt căminele studențești trebuie ținută sub control pentru prevenire răspândirii infecției COVID-19. Într-un briefing de presă, Nemerenco a comentat informația precum că studenții ar fi impuși să prezinte test negativ sau certificat de vaccinare la cazarea în cămine. Iată ce spune, scrie agora.md.
„Nu am dat indicații în acest sens, dar în principiu, atunci când este vorba de colectivități foarte mari, iar căminul este o colectivitate mare, și într-o cameră locuiesc în mediu trei persoane, acea universitate trebuie să se asigure că nu va veni nimeni să-i infecteze pe ceilalți. Aceasta acum, când toți vin de acasă”, a argumentat ministra Sănătății.
Totodată, Nemerenco a accentuat că întrebarea privind testarea studenților ar putea apărea mai ales la Universitatea de Medicină așa cum aceștia trebuie să aibă acces în clinicile universitatre.
„Toți pacienții care sunt spitalizați cu probleme ce nu sunt legate de COVID, în Spitalul Oncologic și oricare alt spital unde urmează o intervenție planificată, Înainte de spitalizare fac testul COVID. Și atunci vă imaginați dacă vine un student netestat și nevaccinat la un pacient care e în tratament chimioterapeutic cu imunitate la pământ. Trebuie asigurată siguranța pacientului”, a mai precizat șefa de la Sănătate.
Nemerenco a îndemnat toate părțile din sistemul educațional să recurgă la discuții și să dea dovadă de înțelegere a situației epidemiologice din țară.
Foto: agora.md.
Comentariile sunt închise