Pe strada Conev din Bălți, unde vor circula troleibuzele cu propulsie autonomă, au fost instalate două stații de așteptare noi. Primarul a spus că sunt ,,veșnice” și a făcut o glumă pe seamea unei stații pentru transport public din Chișinău, care recent a fost luată de vânt.
Obiectul este în întregime din oțel inoxidabil
și este acoperit dintr-un tip de sticlă tare. Potrivit Larisei Bragari, șefa Direcţiei de Construcţii Capitale, inițial a fost planificată instalearea unei stații âdin metal negru cu sticlă organică. Dar, la propunerea primarului, acestea au fost excluse.
Larisa Bragari a menționat că stațiile de așteptare arată modern și promit să reziste mult timp. Băncile, dar și întreaga construcție, la fel sunt realizate din materiale de tip anti-vandal.
Potrivit bălțenilor, stațiile sunt moderne și frumoase. Totuși locuitorii orașului spun că sunt îngrijorați de acțiunile vandalilor, care distrug tot ce le cade sub mână.
Administrația orașului intenționează să instaleze astfel de stații, în locul celor vechi sau a celor aflate într-o stare deplorabilă.
Comentariile sunt închise