Starea de urgență, anulată: Ce se întâmplă cu banii din amenzile plătite

Amenzile aplicate cetățenilor în perioada când a fost în vigoare starea de urgență (1 aprilie – 28 aprilie) nu mai pot fi anulate, iar banii nu mai pot fi restituți. Declarația aparține expertului în drept constituțional, Teo Cîrnaț, scrie deschide.md.

Potrivit expertului, hotărârile Curții Constituționale au efect pe viitor și acțiunile care au avut loc până la data de 28 aprilie rămân în vigoare.

Banii pentru amenzile care au fost stabilite și achitate nu mai pot fi întorși. Totodată, dacă au fost întocmite procese-verbale și amenzile încă nu au fost achitate, atunci există posibilitatea de a contesta aplicarea acestora în instanța de judecată unde se va invoca o circumstanță nouă, și anume faptul că starea de urgență a fost anulată”, a explicat el.

De menționat că potrivit deputatului Liviu Vovc, până la data 20 aprilie, polițiștii au aplicat circa 4 mii de amenzi cetățenilor în suma de peste 7 milioane de lei.

Amintim că CCM a declarat neconstituțională hotărârea Parlamentului prin care a fost instituită starea de urgență pe întreg teritoriu al R.Moldova în perioada 1 aprilie – 30 mai. În această perioadă, Comisia pentru Situații Excepționale a adoptat mai multe decizii, printre care și instituirea „orei marțiale” prin care a fost interzisă circulația cetățenilor pe timp de noapte (23.00 – 05.00).

Foto: Știri.md.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture