Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail”, reactivat pentru persoanele infectate cu COVID-19

Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” – cu 300 de paturi, inclusiv 16 paturi ATI – a fost reactivat, de pe data de 18 septembrie 2021, pentru persoanele infectate cu COVID-19 și a fost inclus în lista instituţiilor medicale strategice, scrie deschide.md.

Potrivit datelor statistice, 1/3 din numărul total zilnic întegistrat de îmbolnăviri, se atestă în capitală, iar Centrul COVID de la Moldexpo şi Spitalul Clinic Municipal de Ftiziopneumologie – cele două instituţii medicale municipale unde sunt internaţi pacienţii cu COVID-19, sunt pline, susține primarul general al capitalei Ion Ceban.

În Chişinău se observă și o scădere lentă a numărului zilnic de vaccinări, astfel sistemul medical municipal depune eforturi pentru vaccinarea extinsă a populaţiei: toate punctele de vaccinare activează fără zile de odihnă.

Totodată, este menţinută activitatea punctelor mobile (troleibuz şi autobuz), a Centrului municipal de vaccinare, la fel și a echipelor mobile la domiciliu.
Continuă şi vaccinarea cadrelor didactice, chiar dacă acest grup profesional din Chişinău au o rată de vaccinare de cca 95%, ceea ce permite organizarea în siguranţă a procesului de studii, cu prezenţa fizică a elevilor.

Ceban mai menționează că continuă procesul de testare gratuită a profesorilor şi personalului auxiliar, iar autoritățile municipale sunt în proces de licitaţie publică pentru procurarea testelor rapide în cantitate suficientă și repartizarea lor la instituțiile educaționale.

Foto: deschide.md.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture