Soția unui fost deputat ucrainean, prinsă la vamă cu 28,8 milioane de dolari și 1,3 milioane de euro ascunși în valize
Anastasia Kovițki, soția ex-parlamentarului ucrainean Igor Korvițki a încercat să scoată din Ucraina 28,8 de milioane de dolari și peste un milion de euro, bani gheață pe care i-a ascuns în valize. Aceasta a fost depistată de vameșii maghiari, acum fiind anchetată de Biroul de Investigații de Stat al Ucrainei, transmite agora.md. cu referire Ukrainskaia Pravda.
Astfel, la data de 14 martie, Anastasia Kovițki a încercat să treacă frontiera în Ungaria cu o mașină înmatriculată în Ungaria și condusă de un cetățean maghiar. Deși vameșii ucraineni au lăsat vehiculul să treacă, fără a efectua vreun control, grănicerii din Ungaria au verificat mașina și au găsit banii, punând-o pe Kovițki să declare întreaga sumă pe care o avea, fiind vorba de 28,8 milioane de dolari și 1,3 milioane de euro. Între timp, procurorii de la Kiev au anunțat că au deschis o anchetă pe marginea acestui caz.
Ex-deputat din cadrul formațiunii „Frontul Poporului” și actual om de afaceri, Igor Kovițki este considerat ca fiindn mâna dreaptă a lui Arsen Avakov, un politician bogat și influent, bănuit de corupție și care a ocupat ani de zile funcția de ministru de interne, sub diverse administrați.