Șoferul unui BMW a provocat un accident în lanț, la Strășeni. Două mașini s-au răsturnat

Au apărut noi detalii despre accidentul care a avut loc în seara zilei de ieri în localitatea Tătărăști, din raionul Strășeni. Potrivit poliției locale coliziunea în lanț a fost provocată de către șoferul unui BMW.

Contactată telefonic, Silvia Vetcu, ofițerul de presă al IP Strășeni, a declarat pentru Deschide.MD că în accident au fost implicate trei automobile, două dintre care s-au răsturnat, dar nu două așa cum se anunțase anterior, transmite deschide.md.

„Polițiștii au stabilit că automobilul de marca BMW la volanul căruia se afla un tânăr de 29 ani, în timp ce se deplasa pe traseul R-1 în direcția or. Nisporeni, a efectuat manevră de depășire periculoasă și a tamponat lateral-stânga automobilul de marca Lancia, la volanul căruia se afla o femeie de 43 ani și care se deplasa spre mun. Chișinău.
În urma coliziunii BMW-ul a pierdut controlul volanului tamponând din spate automobilul de marca Volkswagen, care se deplasa spre or.Călărași, la volanul căruia se afla un tânăr de 22 ani având ca pasager un bărbat de 31 ani. În consecință, atât automobilul BMW cât și automobilul Volkswagen au derapat de pe traseu și s-a răsturnat”, susține Vetcu.

Reprezentantul IP Strășeni a țintu să menționeze că șoferul și pasagerul automobilului Volkswagen, au fost transportați la Spitalul Raional Strășeni cu diverse traumatisme, iar celelalte persoane implicate în accident nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Pe cazul dat a fost inițiat proces penal în cadrul căruia urmează a fi efectuate acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Sursa: deschide.md

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture