Ivan Korčok, Ministrul Afacerilor Externe și Europene al Republicii Slovace, susține că în Republica Moldoca au ajuns 10.000 de teste rapide pentru testarea coronavirusului. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc astăzi. De asemenea, la această conferință a mai participat și Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu, transmite tv8.md.
„Acordăm asistență și în combaterea pandemiei COVID-19. Au sosit și 10.000 de teste rapide pentru testarea coronavirusului. Slovacia va continua să susțină Moldova pentru realizarea dorințelor pe care le au cetățenii. Ei au votat un Guvern care să fie centrat pe reforme, iar noi suntem alături și vă vom ajuta să le realizați”, a declarat Ivan Korčok.
În cadrul conferinței de presă, Nicu Popescu a amintit și de proiectele pe care Slovacia le finanțează în Republica Moldova. Printre acestea se numără: acordarea de echipament medical în cinci spitale din Chișinău, proiecte de îmbunătățire la accesul a apei potabile în Ialoveni, sprijin financiar la spitalele din Drochia și Strășeni, dar și finanțarea lucrărilor de reparație la gimnaziul din Anenii Noi.
Cei doi oficiali au reiterat importanța sprijinului reciproc între cele două state și eu evidențiat importanța dezvoltării relațiilor în sfera economiei.
Foto: tv8.md.
Comentariile sunt închise