Șeremet — absolvenților: Voi sunteți viitorul țării noastre

A sunat ultimul clopoțel pentru elevii claselor a 12-a de la mai multe instituții de învățământ din Bălți, printre care și Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare”. Cu această ocazie, viceprimarul de Bălți Igor Șeremet, le-a urat absolvenților să treacă cu brio examenul maturității și le-a mulțumit profesorilor pentru efortul care îl depun în educația noilor generații.

După ultimul sunet pentru elevi începe vacanța, nu și pentru absolvenții claselor a 9-a și a 12-a. Pentru absolvenți urmează emoțiile, ce vin odată cu examenele de bacalaureat și admiterea la facultatea mult dorită. Tinerii sunt optimiști și cred că vor susține cu succes toate examenele.

Nici Arina Eftodii nu este stresată de examene, mai ales că a obținut deja nota 10 la examenul de limbă franceză, după ce a susținut cu succes un examen internațional.

Ultimul sunet a trezit sentimente de bucurie și tristețe atât pentru elevi, cât și pentru profesori, care și-au petrecut discipolii într-o lume nouă.

În acest an, școlile și liceele din Bălți au numărat peste 13 mii de elevi. În total, pe țară clopoțelul a sunat pentru 340 de mii de elevi, dintre care 19 mii absolvenți de liceu.  

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture