Scăldatul în Lacul Orășenesc interzis chiar dacă parametrii biologici și chimici corespund normelor. Unii sfidează atenționările și fac băi în apă

Apa din lacul orășenesc corespunde normelor admise pentru scăldat. Totuși pentru cei care sunt nerăbdători de a face o baie, responsabilii de la Centrul de Sănătate Publică din Bălți vin cu atenționări și spun că trebuie să mai aștepte până va trece epidemia, dar și până când locurile de agrement vor fi amenjate, lucru pus pe pauză tot de virus. În pofida acestor restricții, am surprins câțiva minori în timp ce se întorceau de la scăldat.

Un angajat de la postul de slvamari spune că sunt persoane care vin să facă baii în lac. Iar atât timp cât postul lor nu are nici o atribuție legală de a restricționa intrările, nu le rămâne de cât să atenționeze persoanele atunci când sunt în grupuri mari.

Potrivit specialistei de la Centrul de Sănătate publică Bălți, chiar dacă apa din lac corespunde parametrilor admiși, scăldatul este interzis din cauza epidemiei de Coronavirus.

ELENA REVENCO, ȘEFA SECȚIEI PROTECȚIA SĂNĂTĂȚII PUBLICE: ”Înainte de deschiderea sezonului estival , noi de două ori prelevăm probele din lacuri, pe urmă în timpul scăldatului o dată, luăm la indicii sanitaro-microbiologici, luăm la indicii sanitaro-chimici.”

,,Apa corespunde calității, clase de calitate doi și trei, și când ne facem referință la hotărârea guvernului 890, clasele doi și trei , în clasele de doi și trei de calitate este permis scăldatul, adică după calitatea apei s-ar permite scăldatul, nu-l permitem pt că e stare de alertă de sănătate publică și este interzis.”

Menționăm că pe lângă starea de alertă în sănătate publică, care stă la baza restricției de a face băi în toate lacurile și iazurile din țară, scăldatul în lacul orășenesc din Bălți nu este epermis din motiv că zonele pentru vizitatori nu au fost pregătite pentru acest sezon estival.

Scăldatul în Lacul Orășenesc interzis chiar dacă parametrii biologici și chimici corespund normelor. Unii sfidează atenționările și fac băi în apă

Scăldatul în Lacul Orășenesc interzis chiar dacă parametrii biologici și chimici corespund normelor. Unii sfidează atenționările și fac băi în apă

Gepostet von Телекомпания BTV – Balti, Бельцы am Donnerstag, 9. Juli 2020

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture