Starea de urgență declarată în țară se pare că nu se răsfrânge și asupra șantierelor din capitală. Chiar și în perioada în care autoizolarea este o măsură recomandată, zeci de muncitori ies zilnic la muncă, iar blocuri de locuit cu multe nivele răsar ca ciupercile după ploaie. Jurnaliștii AGORA au surprins într-o serie de imagini video mai multe exemple de șantiere în care munca e în toi.
La 17 martie mai mulți reprezentanți ai societății civile au solicitat stoparea șantierelor de construcție și protejarea muncitorilor. Autoritățile au declarat că nu pot stopa toate industriile și procesele economice. Și șeful statului, Igor Dodon, s-a expus la acest subiect menționând că atât șantierele imobiliare cât și cele de construcție a drumurilor vor continua să fie active.
Sursa: agora.md
Comentariile sunt închise