Sandu susține că dacă va caștiga prezidențialele din, în primul său an de mandat, vor fi organizate alegeri parlamentare anticipate

Lidera PAS, Maia Sandu, susține că dacă va câștiga alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, în primul său an de mandat de președinte al R. Moldova vor fi organizate alegeri parlamentare anticipate. Declarația a fost făcută de Maia Sandu joi, 30 iulie, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.

Maia Sandu susține că actualul Parlament a fost ales în urma unor alegeri viciate și că va găsi metode legale ca Legislativul să fie dizolvat.

„Bineînțeles că o să fie organizate alegeri anticipate, dar o să fac totul în cadrul legal. O să mă conduc după buchia legii. Noi înțelegem că pentru alegeri anticipate trebuie să fie acordul și a unor forțe politice din Parlament. În mare parte deputații ar trebui să recunoască că Parlamentul acesta a fost ales printre niște alegeri viciate și negociate cu Plahotniuc. Cu siguranță că vom găsi metode legale prin care se dizolvăm Parlamentul”, a declarat Maia Sandu

Pentru ca acest fapt să se întâmple, lidera PAS susține că va discuta cu toate forțele politice din actualul Parlament, însă nu va purta nicio discuție pe marginea acestui subiect cu deputatul Ilan Șor.

„Nu o să discut cu Șor și este clar de ce nu o să discut. În rest, eu o să discut cu toate forțele politice în sensul în care să găsim o soluție bună pentru țară. Țara nu poate să rămână ostatică, în continuare, încă câțiva ani unui Parlament compromis. Avem probleme serioase. Acest guvern nu face nimic pentru oameni.
Eu pot să vă spun cu certitudine că alegerile parlamentare anticipate vor avea loc în primul an de mandat al noului președinte”, a mai declarat Maia Sandu.

Reprezentanții PAS au anunțat că lidera partidului, Maia Sandu, este candidatul PAS pentru scrutinul prezidențial din noiembrie.

Sursa:

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture