Sandu: CEC a închis ochii la încălcări grave şi evidente

Instituţiile statului nu s-au ridicat la nivelul provocărilor generate de aceste alegeri. CEC a închis ochii la încălcări grave şi evidente ale Codului Electoral.

Poliţia şi Procuratura, în unele cazuri, au închis ochii la transportarea organizată a alegătorilor şi nu a oprit mituirea acestora, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Sunt declaraţiile Maiei Sandu după închiderea secţiilor de votare.

În cadrul unui briefing de presă, candidata PAS la funcția de președinte a menţionat că în străinătate nu au fost deschise suficiente secţii de votare, astfel că nu toți cetăţenii Republicii Moldova au putut să-și exercite dreptul la vot. Cu toate acestea, Maia Sandu e sigură că azi „vocea lor se va face auzită”.

„Toate ameninţările, minciunile, şantajul la care au fost supuşi cetăţenii din partea oponenţilor noştri se vor întoarce prin vot împotriva celor care le-au lansat”, a declarat aceasta.

Maia Sandu a venit cu un apel către toţi angajaţii instituţiilor statului implicaţi în procesul electoral.

„Dvs. sunteţi cei care trebuie să respectaţi, să protejaţi votul cetăţenilor.

Cetăţeanul a votat şi este responsabilitatea statului ca votul lui să determine rezultatul acestor alegeri”, a spus lidera PAS.

Cetăţenilor Maia Sandu le-a recomandat să aştepte calm rezultatele şi a apreciat mobilizarea fără precedent de care au dat dovadă.

„Mulţumesc tuturor celor care au participat azi la vot. Le mulţumesc din suflet oamenilor care au mers sute de kilometri pentru a ajunge la secţiile de vot şi care au aşteptat la cozi uriaşe pentru a vota. Ne închinăm în faţa dvs.”, a fost mesajul acesteia, care a mulţumit alegătorilor şi în limba rusă.

Sursa stiri.md

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture